Începând cu scandalul Watergate, Statele Unite au contribuit la stabilirea standardelor internaționale privind normele anticorupție. Trump impune acum un standard diferit, care ar putea duce la doborârea barierelor de protecție și ar deschide drumul către conflicte de interese în cazul altor lideri politici.
Silvio Berlusconi, prim-ministrul italian și magnatul miliardar decedat în 2023, este adesea considerat modelul urmat de președintele Trump prin controlul său asupra mass-media, gusturile rafinate și, mai presus de toate, manevrele legislative care i-au atras acuzații de conflicte de interese.
Berlusconi a adoptat legi care păreau croite la comandă pentru a proteja și a aduce beneficii vastului imperiu de afaceri al familiei lui. Iar declarațiile sale anuale privind câștigurile au arătat că era plătit cu zeci de milioane de dolari în timp ce a ocupat funcția de prim-ministru.
Ultima declarație anuală de avere, publicată marți de Biroul pentru Etică Guvernamentală al SUA, arată că Donald Trump a pulverizat acest tipar. El a câștigat cel puțin 2,2 miliarde de dolari în primul său an la Casa Albă, inclusiv aproximativ 1,4 miliarde de dolari din afacerile cu criptomonede ale familiei sale.
Veniturile lui Trump alimentează o avere cândva de neimaginat pentru orice lider al unei democrații liberale, în special pentru un președinte american în exercițiu. Niciun lider occidental modern nu a dezvăluit public atât de multe câștiguri neașteptate în timp ce se afla în funcție, scrie New York Times.
Un megaconflict de interese care distruge lupta anticorupție din alte țări
Potrivit experților, câștigurile familiei Trump l-au propulsat pe președintele american într-un eșalon al bogăției asociat mai degrabă cu liderii autoritari din Rusia și Turcia. Veniturile sale au fost cu atât mai frapante cu cât Statele Unite s-au poziționat multă vreme ca promotor al reglementărilor financiare, al măsurilor anticorupție și al statului de drept.
Totuși, veniturile lui Trump din criptomonede scot la iveală un conflict de interese extrem de evident: în calitate de președinte, Trump supervizează reglementarea unei industrii de pe urma căreia, ca om de afaceri, profită din plin.
Casa Albă a negat că Trump sau familia sa s-ar fi aflat în situații de conflict de interese, iar președintele a respins astfel de supoziții, declarând săptămâna aceasta: „Nu discut niciodată cu persoanele care gestionează fondurile.”
Această reticență de a recunoaște existența vreunui conflict îngreunează acum, potrivit experților, eforturile anchetatorilor anticorupție din diverse țări – mari sau mici – de a combate practici pe care Statele Unite le condamnau înainte de președinția lui Trump.
„Modul în care au acționat SUA a avut o influență considerabilă asupra modelării normelor internaționale”, a declarat profesoara Liz David-Barrett, directoarea Centrului pentru Studiul Corupției din cadrul Universității din Sussex.
Ei bine, venitul pe care l-a obținut Trump a subminat ideea „că există un standard la care ar trebui să aspirăm cu toții”, a spus ea. A devenit acum mai ușor pentru alți lideri mondiali să se întrebe „«de ce ar trebui să-mi reglez comportamentul?» atunci când cea mai mare putere a lumii” nu-și supune președintele niciunei reglementări, a adăugat ea.
Clubul select al marilor corupți de rang înalt
Evident, Trump nu este nici pe departe singurul vizat de acuzații privind exploatarea funcției publice în scopul obținerii unor câștiguri personale, menționează ziarul citat, amintind patru exemple edificatoare:
- Berlusconi a ajuns la putere în urma unui scandal de mită care a dus la înlăturarea clasei politice conducătoare din Italia.
- Premierul israelian Benjamin Netanyahu a trebuit să se apere împotriva unor acuzații de luare de mită, fraudă și abuz de încredere. El este acuzat că a acordat favoruri unor oameni de afaceri influenți în schimbul unor cadouri sau al unei prezentări favorabile în presă.
- Fostul premier al Spaniei, José Luis Rodríguez Zapatero, a fost anchetat sub suspiciunea de trafic de influență, acuzație pe care o neagă.
- Actualul premier, Pedro Sánchez, s-a apărat recent în Parlament pe fondul acuzațiilor de corupție care îi vizau soția, fratele și foști aliați politici.
Însă, potrivit experților, amploarea profiturilor familiei Trump îl plasează pe acesta într-o categorie aparte față de oricare dintre acei lideri.
Trump a intrat în liga dictatorilor ultrabogați
Donald Trump și familia sa nu au fost acuzați oficial de încălcarea legii prin obținerea acestor venituri substanțiale, iar președintele este exceptat de la normele care, în mod normal, i-ar obliga pe înalții oficiali americani să-și vândă acțiunile la companii care ar putea beneficia de pe urma deciziilor lor politice.
Cu toate acestea, dimensiunea veniturilor lui Trump a atras comparații cu președintele rus Vladimir Putin. Oficial, liderul de la Kremlin deține doar un apartament modest, două mașini sovietice de epocă, un SUV Lada și o rulotă sovietică, însă criticii susțin că el conduce o rețea vastă de oligarhi și pârghii ale puterii de stat care l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din lume.
O fundație anticorupție condusă de Alexei A. Navalnîi, activistul rus care a murit într-o închisoare din Rusia în 2024, a afirmat că Putin a acumulat o gamă largă de bunuri personale. Fundația a susținut că acestea includeau proprietăți imobiliare pe întreg teritoriul Rusiei, iahturi în Europa și un complex palatial imens pe malul Mării Negre, evaluat la 1,3 miliarde de dolari, dotat cu propriul sistem de buncăre subterane pe mai multe niveluri, un tunel către plajă, podgorii private vaste și un patinoar de hochei. Putin a negat că ar deține acea proprietate.
În Africa, Sani Abacha din Nigeria, generalul și fostul dictator care a decedat în 1998, a fost acuzat de guvernul țării sale că a delapidat miliarde de dolari, inclusiv fonduri sustrase din banca centrală.
Dictatorul congolez Mobutu Sese Seko, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1965, a spălat sume uriașe de bani prin investiții imobiliare în Europa înainte de a muri în 1997. Printre aceste proprietăți se numărau o vilă pe Riviera Franceză și un complex somptuos în orașul său natal.
Profesorul David-Barrett a afirmat că afacerile familiei Trump au atras, de asemenea, comparații cu dinastiile politice din Asia, unde liderii au fost acuzați de conflicte de interese între activitățile lor politice și imperiile de afaceri ale familiilor lor.
Trump Organization, afacerea de familie a lui Trump, a acordat licența pentru utilizarea numelui „Trump” unor proprietăți din țări care depind de sprijinul administrației SUA, inclusiv Arabia Saudită și Qatar. Casa Albă a respins adesea îngrijorările legate de aceste aspecte, susținând că organizația este condusă de copiii lui Trump, nu de președinte.
Să nu uităm de avionul de lux pe care Qatar i l-a făcut cadou lui Trump și pe care acesta l-a primit fără rețineri, un alt gest fără precedent la Casa Albă și care ridică întrebări privind un conflict de interese sau chiar trafic de influență.
New York Times prezintă alte două exemple ale unor lideri din Asia condamnați pentru corupție:
Familia lui Thaksin Shinawatra, miliardar din domeniul telecomunicațiilor și fost prim-ministru populist al Thailandei, se numără printre dinastiile asiatice acuzate că au profitat de apropierea de puterea politică. El a fost condamnat la închisoare pentru că și-a folosit funcția în scopul sporirii averii familiei sale, după ce, printre altele, soția sa a cumpărat un teren foarte valoros de la o agenție guvernamentală. Thaksin a susținut că această condamnare a fost motivată politic.
Najib Razak, prim-ministru al Malaeziei până în 2018, a orchestrat delapidarea sistematică a miliarde de dolari din fondul suveran de investiții al statului, la a cărui înființare contribuise. Fondurile au finanțat achiziția unui iaht de lux, a unor opere de artă și a sute de genți de mână găsite în garderoba soției sale. El a fost condamnat, printre altele, pentru abuz de putere, spălare de bani și încălcarea încrederii, primind până în prezent pedepse care însumează peste 20 de ani de închisoare.
Banalizarea corupției îl ajută pe Trump
Polarizarea socială tot mai accentuată din multe țări le-a facilitat liderilor posibilitatea de a evita tragerea la răspundere, arată profesorul David-Barrett.
Într-o societate polarizată, alegătorii percep adesea acuzațiile la adresa liderilor politici pe care îi susțin drept atacuri motivate politic, și nu ca pe un motiv legitim de îngrijorare, ceea ce îi determină să ignore relevanța acestor acuzații. Chiar și atunci când cred în veridicitatea acuzațiilor, loialitatea față de propriile partide și lideri îi poate face să închidă ochii în fața greșelilor comise de aceștia, a explicat profesorul el.
Donald Trump spunea în ianuarie, referindu-se la propriile sale tranzacții: „Am constatat că nimănui nu-i păsa”.
Un prieten apropiat al lui Silvio Berlusconi, Fedele Confalonieri, a făcut la un moment dat o afirmație similară. „Desigur că Berlusconi se află într-o situație de conflict de interese”, a spus Confalonieri în 2011, când Italia devenea tot mai polarizată între susținătorii și criticii lui Berlusconi. „Dar este atât de evident și de transparent, încât nici nu merită discutat despre acest lucru”, a adăugat Confalonieri.
Potrivit experților, acest gen de indiferență a slăbit capacitatea mecanismelor tradiționale de control și echilibru de a-i trage la răspundere pe liderii politici. Dacă alegătorii contestă importanța acuzațiilor aduse liderilor lor, este posibil ca, în cele din urmă, să respingă și legitimitatea organismelor de supraveghere care formulează respectivele acuzații, explică Fernando Jiménez Sánchez, politolog specializat în probleme de corupție la Universitatea din Murcia, Spania.
Trump distruge „moștenirea Watergate”
Respingerea corupției poate fi în continuare o armă politică puternică. Viktor Orbán, fostul prim-ministru al Ungariei, a pierdut puterea după ce alegătorii i-au întors spatele — parțial din cauza acuzațiilor generalizate de corupție care vizau guvernul său. Transparency International a plasat adesea Ungaria pe ultimele locuri în clasamentele sale anuale privind corupția în țările Uniunii Europene.
Cu toate acestea, pentru mulți alegători din țările conduse de populiști, „mecanismele de control și echilibru sunt văzute, în general, doar ca o altă componentă a politicii elitelor pe care aceștia o critică”, a spus Fernando Jiménez Sánchez.
Începând cu scandalul Watergate, Statele Unite au contribuit la stabilirea standardelor internaționale privind normele anticorupție. Trump impune acum un standard diferit, care ar putea duce la dărâmarea barierelor democratice de protecție și ar deschide drumul către conflicte de interese în cazul altor lideri politici. „Iată ce se pierde”, a subliniat Sánchez.
T.D.
Vin două valuri de furtuni: cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în mai multe regiuni. Apoi, vânt puternic
Sorana Cîrstea, eliminată de la Wimbledon după un meci dramatic. Criză de nervi făcută de sportiva noastră pe teren
Președintele Senatului tranșează disputa "puciștilor" din PNL: Unde se termină libertatea membrilor de partid
Gălbenelele, posibilul superaliment al viitorului. Potențialul neașteptat descoperit de cercetători
