Erou decorat al US Air Force, arestat după ce a cerut în uniformă demiterea lui Trump și a lui JD Vance

Erou decorat al US Air Force, arestat după ce a cerut în uniformă demiterea lui Trump și a lui JD Vance
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un maior decorat al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite (US Air Force) a fost arestat pe treptele Capitoliului după ce a susținut, în uniformă militară de gală, un discurs în care a cerut suspendarea și demiterea președintelui Donald Trump și a vicepreședintelui JD Vance.

Jason Watson, ofițer activ al US Air Force și veteran decorat pentru serviciul său militar, a participat la o conferință de presă organizată de grupul de activiști Removal Coalition, unde s-a prezentat drept militar aflat în serviciu activ și a purtat uniforma oficială, scrie CNN.

În discursul său, maiorul Watson a criticat acțiunile militare recente ale administrației Trump în Venezuela și Iran, precum și politica de combatere a imigrației ilegale, susținând că acestea încalcă mai multe prevederi constituționale.

„Pentru acest lucru, președintele și vicepreședintele trebuie să fie puși sub acuzare, condamnați și înlăturați din funcție”, a declarat acesta.

Potrivit Poliției Capitoliului, Watson a fost însoțit până pe treptele clădirii de un membru al Congresului, care ulterior a părăsit zona.

Polițiștii i-au cerut în repetate rânduri să înceteze demonstrația, explicând că manifestațiile nu sunt permise în acel loc fără respectarea regulilor impuse de autorități.

După ce a refuzat să plece, maiorul a fost arestat pentru obstrucționarea accesului și încălcarea regulilor privind desfășurarea manifestațiilor la Capitoliu.

Ulterior, autoritățile judiciare din Washington au decis să îl elibereze, iar procurorii au renunțat să formuleze acuzații penale împotriva sa.

Secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, a transmis că va fi deschisă o anchetă internă.

„Mă aștept ca fiecare aviator și membru al Forțelor Spațiale să respecte toate legile și regulamentele privind conduita personală, participarea politică și purtarea uniformei”, a declarat Meink.

Acesta a precizat că ancheta va continua, iar eventualele măsuri disciplinare vor fi luate în conformitate cu legislația militară și cu respectarea procedurilor legale.

Congresmanul democrat Al Green, prezent la eveniment, a lăudat gestul militarului.

„Tocmai am părăsit zona Capitoliului și am fost acolo să văd un maior al armatei Statelor Unite îndreptând arcul moral al universului către dreptate”, a spus Green, adăugând că Watson „s-a ridicat pentru suspendarea președintelui” înainte de a fi arestat.

Potrivit CNN, exprimarea publică a unor poziții politice de către militarii aflați în serviciu activ este extrem de rară în Statele Unite.

Codul Justiției Militare interzice militarilor să folosească un limbaj disprețuitor la adresa președintelui, vicepreședintelui și altor înalți oficiali și le interzice, de asemenea, să participe în uniformă la manifestații cu caracter politic.

Jason Watson este cunoscut în cadrul US Air Force ca ofițer cu experiență operațională și deține mai multe decorații militare pentru activitatea sa în serviciul Forțelor Aeriene americane. Incidentul riscă însă să îi afecteze cariera, chiar dacă dosarul penal a fost închis.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google