Furtul intelectual calificat al unor oameni necalificați intelectual

Octavian Șerban
Președinte KNOMACONS
Octavian Șerban este cercetător, profesor și doctor în economie, specializat în managementul cunoașterii, dezvoltare regională și politica de productivitate și competitivitate, autor al publicației ”Knwoledge Economy Pyramid: transforming knowledge value in increasing productivity and competitiveness”.

Pe măsură ce se adună tot soiul de evenimente, care mai de care mai bizare, observăm o Românie din ce în ce mai mirată: suntem uimiți că scările mobile nu ajung la incendii, suntem exasperați că polițiștii nu coboară în rapel să anihileze atacatorii, suntem terifiați că mor copii striviți pe caldarâm sub roțile bolizilor conduși de șoferi beți, suntem înmărmuriți că spitalele iau foc și câte și mai câte grozăvii pe care televiziunile și ziarele le relatează și interpretează în fel și chip.

Scuzele încropite de împricinați sunt la fel de năucitoare precum faptele în sine: scara era la reparat, polițiștii nu au bani de antrenamente și lunete, șoferii beți încurcă frâna cu accelerația, pompierii de serviciu sunt în concediu, iar lista e nesfârșită.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Practic, vedem o țară in colaps, care descoperă incredibilul la fiecare pas, dar asta numai după ce se săvârșesc întâmplările care relevă cât de mult funcționăm pe deficit de profesionalism.

În acest context, cazul studenților care copiază cu nerușinare vine și el pe turnantă și, ce să vezi, izbește opinia publică în moalele capului.

45 de studenți de la Drept, propuși pentru exmatriculare: ”Furtul și Frauda sunt aceleași indiferent de domeniu, dar consecințele lor în societate diferă” – Interviu cu prof.univ.dr Marian Popescu

Din nefericire, copiatul e sport național, iar acest lucru este acutizat de faptul că sistemele educaționale la diferite nivele nu încurajează, nu promovează și nu răsplătesc truda, stăruința, exigența.

Îmi aduc aminte de experiența mea în sistemul de educație din Statele Unite. Deși eram bursier al Congresului SUA în cadrul unui program de aprofundare la nivel de masterat, pe parcursul șederii mele în campusul Universității din Wisconsin, a trebuit să trudesc zi de zi prin biblioteci, să citesc sute de pagini de la o săptămână la alta, să particip la conferințe, dezbateri și sesiuni de diseminare, să fac proiecte și să interacționez cu membrii grupurilor în care eram implicat. Nimic special, toată lumea făcea la fel.

Una peste alta, deși am stat o perioadă considerabilă în Statele Unite, nu prea am aflat cum arată barurile pe interior, ce activități se desfășoară în cluburi sau care era ultima modă în LA.

În America, universitățile duduie de cunoaștere, bibliotecile gem de forfotă, sălile de curs sunt adevărate bastioane ale excelenței și erudiției în educație.

Cum se desfășoară examinările acolo… păi, examenul este partea cea mai ușoară din acest circuit al devenirii intelectuale. Pentru studenții care sunt antrenați zi de zi în jocul cunoașterii, care participă la activitățile curente în mod competitiv și implicat, simpla completare a unei examinări în sistem ”multiple choice” nu este decât rezultatul unei perioade lungi de trudă.

De multe ori, profesorul iese din sala de examinare sau este dezinteresat de activitatea individuală a studenților. Ca student, nu ai cum să copiezi pentru că nu ai de la cine, nu ai ce și nu ai de ce.

Mai mult, pe lângă aceste constrângeri conjuncturale și de ordin tehnic, nu există o cultură a copiatului. Dacă, prin absurd, ai încerca astfel de bizarerii, ceilalți colegi nu ar înțelege ce se întâmplă, ar reacționa ca în fața unei ciudățenii și probabil ar fi stânjeniți crezând că ești bolnav.

Peste toate astea, dacă prin absurd, sistemul educațional american s-ar confrunta cu situații de copiere sau plagiat, aceste fapte sunt considerate o categorie foarte agresivă de furt și derapajul ar fi sancționat în mod cât se poate de prompt.

Reacția autorităților este brutală, începând de la exmatriculare până la interzicerea unor drepturi, anularea diplomelor, recuperarea sumelor investite. De multe ori, pentru că așa e în America, dacă există un complex infracțional, pedepsele se cumulează și nu se contopesc.

Poate ziceți că americanii sunt exagerați, dar aceeași cultură a trudei și onestității în procesul educațional dăinuie în toate sistemele care pun preț pe profesionalism, efort intelectual și diplomele eliberate.

Am avut prilejul să-mi împlinesc cercetarea doctorală la Bruxelles, într-una din marile universități, unde m-am bucurat de toate facilitățile de învățare, dar și de cea mai mare libertate de a-mi croi singur programul educațional.

Deși, la prima vedere, activitatea părea foarte laxă, competiția celorlalți colegi și implicarea profundă a îndrumătorilor în grupurile de lucru s-au concretizat într-un mix de cunoaștere în care nu se mai deosebea cine e profesor și cine e student, cine e în primul an sau în ultimul, cine e alb sau negru, sărac sau bogat.

Contau numai efortul, implicarea și rezultatele obținute. Poate tocmai de aceea, cât am urmat acest program, pe lângă activitățile didactice zilnice și exigențele de rigoare, am fost nevoit să mă pierd în burțile instituțiilor europene, să particip la prezentări ale Comisiei, dezbateri ale Parlamentului, planuri de acțiune ale Comitetelor.

În partea asiatică, participând la o formare post-doctorală de lungă durată în Coreea de Sud, am văzut ce înseamnă rigoarea, exigența, performanța în cele mai modeste ipostaze în care se poate derula o activitate de cercetare în cadrul unui institut guvernamental de prestigiu: liniște deplină, ordine impecabilă, program riguros și evaluări aproape draconice.

Cam așa se prezintă o stare de învățare peste tot în lume și aș putea să vă împărtășesc aspecte concrete din sistemele educaționale cu care am intrat în contact din Finlanda, Japonia sau Marea Britanie. Deși abordările sunt oarecum diferite, ceea ce unește aceste sisteme se poate concluziona în următoarele: rigoare, excelență, merit, performanță.

Și acum ne întoarcem la evenimentele care se succed în ultima vreme în țara noastră și vedem șefi de structuri incapabili să ducă o frază de la cap la coadă, polițiști de rang înalt care se exprimă defectuos, miniștri ipocrit de zeloși, judecători cu probleme grave de logică și alți responsabili care nu sunt în stare să gestioneze situațiile despre care vorbeam. Ceea ce vedem acum, profesioniști incompetenți plătiți de noi să-și facă treaba, sunt foști studenți neprinși că au copiat la examen.

Pentru societate, problema nu este a persoanelor respective, ci a sistemului care i-a așezat în astfel de demnități sau responsabilități, după caz. Problema educației nu este de a-i prinde pe toți cei care copiază, ci de a scoate copiatul și plagiatul din cultura formării intelectuale.

Dacă nu ne îngrijim de un sistem de educație total restructurat și reorientat, dacă nu fundamentăm un mecanism de cercetare competitiv și inovator și dacă nu reclădim un aparat administrativ după exigențele performanței și meritului, atunci o să ne tot mirăm că se vor petrece din ce în ce mai multe dezastre, iar efectele lor vor fi din ce în ce mai devastatoare.

Oamenii vin și pleacă, dar mecanismele, procesele și sistemele rămân. Grija noastră este să ne canalizăm eforturile și să instaurăm o economie și o societate funcțională pe principii de profesionalism, corectitudine și abordare dedicată.

Suntem departe de așa ceva și aș putea detalia foarte amplu această prăpastie care ne desparte de România normală. Va fi necesar un efort susținut și ferit de senzațional ca să ajungem cu educația, competența și profesionalismul la zi.

În ultimii 30 de ani, am pierdut foarte mulți bani, foarte multe oportunități, foarte multe facilități de producție și multe alte avantaje care constituie baza unei economii dezvoltate. Dar, pe lângă aceste pierderi tangibile, an de an țara s-a deprofesionalizat, nivelul de educație s-a diminuat, cultura performanței s-a erodat.

Pe lângă deficitele structurale evidențiate în statistici (cont curent, balanță comercială, nivel de îndatorare etc), România este săpată din ce în ce mai mult de deficitul nevăzut din educație, cercetare și administrație.

Mai ales în domeniul educației, minuni nu se pot face peste noapte, dar măcar trebuie conștientizat impactul, elaborate strategii coerente (educație-cercetare-antreprenoriat), stabilite un plan de măsuri și un calendar de acțiune.

Primul pas, iar acest lucru din păcate nu este vizibil încă, scoaterea politicii din activitatea universităților, a institutelor de cercetare și, mai ales, din administrația executivă. Sistemele performante, oricâtă pricepere ar exista, nu pot fi construite și să mai și funcționeze optim în medii toxice.

Următorul pas, popularea pozițiilor strategice cu profesioniști consacrați, competitivi și cu o educație solidă. Din păcate, sindromul ”am lipit afișe împreună, conducem împreună” se perpetuează la nesfârșit.

În continuare, liderii puternici construiesc echipe puternice. Responsabilii de structuri instituționale trebuie să spargă zidurile sistemelor monopoliste și să le transforme în sisteme deschise, transparente, unde cei care au trudit și nu au copiat la examene să poată accede pe merit.

Mai departe, urmează generarea unei culturi a rigorii, excelenței și efortului susținut. Trebuie să uităm de consacratele ”merge și așa” sau ”lasă, bă, că știm noi”. Prin acest nivel de exigență autocultivat se pot genera performanța și corectitudinea.

Punctul culminant, elaborarea unor strategii pe criterii științifice, moderne și conectate la mediul internațional. Unii dintre noi știm că un proiect guvernamental, de exemplu, pentru a putea fi promovat, mai întâi trebuie să fie împins în partid, iar după ce toate grupurile de interese sunt satisfăcute, rezultă un struțo-cămiloi care aduce mai mult deservicii societății decât să acopere necesitatea din care a izvorât.

Evident, contează modul de implementare, calendarul asumat, țintele propuse și tot așa, o diagramă întreagă a performanței detaliate pe fiecare etapă, măsurată continuu și evaluată periodic.

Resursa umană s-a descalificat intelectual ca urmare a furtului intelectual calificat.