Scandalul exmatriculării celor 45 de studenți de la Drept prinși că au fraudat la examene a generat un val de dezbateri pe rețelele sociale, cu zeci de argumente pro și contra, însă, ”în alte universități europene sau americane, exmatricularea, în această situație, e o măsură relativ obișnuită”, spune prof.univ.dr. Marian Popescu, dând ca exemplu ce s-a întâmplat la Harvard în 2013 și subliniind că ar trebui schimbat ”ceva esențial: modul elaborării subiectelor și al evaluării online”.
”Justiţia se învaţă din şcoală. Dacă şcoala de Drept însăşi nu este fermă cu privire la valorile dreptăţii şi echităţii, Justiţia nu se poate înfăptui în societate”, se arată în comunicatul Universității din București, în care se precizează că propunerea de exmatriculare vine ”ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenţi, sesizări însoţite de dovezi certe, pertinente şi concludente cu privire la fraudarea unor examene”.
Fondator și director al Centrului pentru Integritate Academică (CARFIA) al Universității din București (primul de acest gen în România) și membru în comitetul științific al Institutului Internațional de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic (IRAFPA) de la Geneva, prof.univ.dr Marian Popescu este cel care a rămas în memoria colectivă pentru victoria uriașă, dar extrem de greu obținută în cazul plagiatului comis de Victor Ponta (2012).
Recent, Marian Popescu a făcut un alt gest de onoare: A demisionat din poziția de reprezentant național în cadrul Platformei Pan-europene pentru etică, transparență și integritate în educație (ETINED), argumentând că nu poate accepta, „din punct de vedere moral” , să reprezinte un minister al Educației condus de Sorin Cîmpeanu, pe care îl consideră ”departe de ce ar trebui să fie, pentru Școala românească - un exemplu, dacă nu model, de etică și integritate academică”.
”Câtă vreme nu punem Etica și Integritatea Academică în poziție centrală în Școală, Școala va trăi în afara lor. Vom educa elevii, studenții în afara acelor valori morale solide care dau substanță caracterului”, subliniază prof.univ.dr. Marian Popescu, în interviul pe care vă invităm să îl citiți în continuare.
Câteva dintre cele mai importante declarații:
- ”Furtul și Frauda sunt aceleași, indiferent de domeniul de cunoștințe. Dar consecințele lor în societate diferă: una e să ai un magistrat care are o diplomă obținută fraudulos, alta e să ai un literat sau sportiv, de pildă. Pe ultimii doi, performanța profesională îi va descalifica repede, pe primul, destul de târziu și cu pierderi mari socio-economice, prin degradarea ideilor/valorilor de corectitudine, responsabilitate, cinste.
- Sunt prinși cei care…sunt prinși pentru ce au făcut. Și e dovedit acest lucru. Că mai sunt și alții, e adevărat, dar asta nu e o scuză. Noi vorbim despre un anume incident, acum și aici.
- Managementul universitar și politicile educaționale dintr-o țară funcționează conform și unui nivel al educației morale care începe de la ... grădiniță.
- Dacă tu nu faci eforturi să fii un om corect, cinstit, de ce aștepți de la ceilalți să fie? Găsim mereu scuză (« ăia », « alții », « ceilalți »), dar nu vrem să ne privim în față și să facem ceva cu noi, etic, moral. E greu. E mai ușor să furi.
- Rușinea NU e a acelora care au denunțat frauda, ci a celor care au comis-o.
- Universitățile, și nu numai la noi, sunt reticente în a fi ferme față de derapajele morale, de integritate ale colegilor profesori. Nu o dată, preferă să mușamalizeze. E nevoie de curaj, dar și de pricepere.
- Ce au făcut acei studenți, abia intrați în facultate, are cauze profunde, iar explicațiile și mai ales măsurile ulterioare, la nivel de sistem, ar trebui să vină repede, dar nu pripit, birocratic.
Domnule profesor, este sau nu grav ce s-a întâmplat? Mulți spun că la noi se copiază de la liceu la facultate, și nu de azi de ieri, ci de zeci de ani, și nu doar la București, ci în toată țara, așa că ei nu înțeleg care e problema.
Ce s-a întâmplat la Facultatea de Drept este grav. Desigur.
Este adevărat că practica „copierii” și a beneficiului astfel obținut, ilicit, este veche și nu numai în Educația din România. Problema este că, în ciuda măsurilor de prevenție a fraudei școlare, academice, luate în timp, acestea s-au dovedit ineficace în fața unui fenomen în creștere.
Contează că în acest caz e vorba despre Facultatea de Drept? E vreo diferență față de Geografie sau Istorie, să zicem?
În mod esențial, nu contează că e vorba aici de Drept. Furtul și Frauda sunt aceleași indiferent de domeniul de cunoștințe.
Dar consecințele lor în societate diferă: una e să ai un magistrat care are o diplomă obținută fraudulos, alta e să ai un literat sau sportiv, de pildă. Pe ultimii doi, performanța profesională îi va descalifica repede, pe primul, destul de târziu și cu pierderi mari socio-economice, prin degradarea ideilor/valorilor de corectitudine, responsabilitate, cinste.
Contează faptul că aceste examene s-au desfășurat online? Ar trebui schimbat ceva din acest punct de vedere, pe perioada pandemiei? Sunt examinatorii de vină că nu au fost suficient de vigilenți?
Examenele online s-au dovedit cu mari probleme în lume. Mai ales în acest context restrictiv. S-a observat – și eu am susținut acest punct de vedere – că noile tehnologii, lăsate «de capul lor» în Școală, produc daune, viciază, prin fraudarea de către elevi/studenți, chiar esența procesului educațional.
Desigur că ar trebui schimbat ceva. Ceva esențial : modul elaborării subiectelor și al evaluării online.
Nu pot fi examinatorii de vină. Mai ales dacă ei/ele și/sau adminstratorul de sistem nu sunt antrenați în supravegherea online. Posibilitățile de fraudare online sunt atât de diversificate acum, de la simpla folosire în timpul examenului a unui al doilea device, până la grupurile de WhatsApp, încât o supraveghere eficientă înseamnă un alt mod de organizare și desfășurare online a examenelor.
După mine, însă, ceea ce lipsește structural la noi e educația specifică privind folosirea corectă a resurselor digitale. Problema e în atenția multor universități acum. Din alte țări.
Ce le răspundeți celor care spun ”Să le fie rușine celor care și-au turnat colegii!” ?
«A turna» colegii e, la noi, un act văzut ca total inacceptabil. Noi, însă, acceptăm, astfel, ca frauda să aibă loc nestingherită.
Eu aș formula exact invers: rușinea NU e a acelora care au denunțat frauda, ci a celor care au comis-o.
Ce le răspundeți celor are spun că e nedrept să fie pedepsiți acești studenți doar pentru că au fost prinși, câtă vreme sunt atâția altii, la UB sau în țară, care copiază și nu sunt exmatriculați doar pentru că nu îi toarnă sau nu ii prinde nimeni?
E o copilărie ! Sunt prinși cei care…sunt prinși pentru ce au făcut. Și e dovedit acest lucru. Că mai sunt și alții e adevărat, dar asta nu e o scuză. Noi vorbim despre un anume incident, acum și aici.
Eu nu susțin « turnătoria » generalizată, eu susțin schimbarea fundamentală a sistemului Educației în vederea instalării unei culturi reale a eticii și integrității astfel încât, în ani, mediul educațional să consemneze ca accidente ceea ce acum, din păcate, nu sunt numai simple incidente.
Altfel, rămânem la părerea : «de ce să fiu eu cinstit dacă ceilalți nu sunt?»
E o eroare catastrofală : dacă tu nu faci eforturi să fii un om corect, cinstit, de ce aștepți de la ceilalți să fie? Găsim mereu scuză («ăia», «alții», «ceilalți»), dar nu vrem să ne privim în față și să facem ceva cu noi, etic, moral. E greu. E mai ușor să furi.
Ce s-ar fi întâmplat într-o altă universitate din Europa într-un caz similar, ce măsuri s-ar fi luat?
În alte universități europene sau americane, exmatricularea, în această situație, e o măsură relativ obișnuită.
E vorba de studenți în anul I. Dacă ar fi fost în anul II, lucrurile erau ceva mai complicate.
„The New York Times”, în 2013, titra despre șocul de la Harvard unde aproape 70 de studenți au fost exmatriculați pentru fraudă.
Desigur, managementul universitar și politicile educaționale dintr-o țară funcționează conform și unui nivel al educației morale care începe de la ...grădiniță. La noi, a fost introdus un curs de ...Etică și Integritate Academică, de un semestru, abia acum trei ani, la facultate!
Dar până la facultate...?
Cât de important este acest caz și modul în care acest caz va fi soluționat? Se creează un precedent? Care ar fi consecințele, dacă închidem ochii și de data asta, pentru Educație, Justiție, societate? Față de cine ar fi nedrept: față de colegii care au învățat, față de viitorii justițiabili?
E limpede că măsura de exmatriculare în acest caz, care e luată conform regulamentului facultății, poate fi nu...un precedent, ci un exemplu de refuz și condamnare a unei practici frauduloase. Ce au făcut acei studenți, abia intrați în facultate, are cauze profunde, iar explicațiile și mai ales măsurile ulterioare, la nivel de sistem, ar trebui să vină repede, dar nu pripit, birocratic.
Cum încurajează, de fapt, Educația, la noi, performanța școlară, în cercetare?
Ce facem cu cadrele didactice universitare care continuă să predea deși au fost condamnate sau care plagiază, sau care comit diverse alte fraude intelectuale? Pe ele cum și când le sancționăm? Pentru studenții de azi, care erau doar copii în 2012, vă rugăm să reamintiți în câteva rânduri războiul dus în cazul plagiatului comis de Victor Ponta.
Universitățile, și nu numai la noi, sunt reticente în a fi ferme față de derapajele morale, de integritate ale colegilor profesori. Nu o dată, preferă să mușamalizeze.
La Institutul de cercetare a fraudei și plagiatului academic (Geneva) unde sunt membru în board și mă ocup de un ax fundamental, «transferul de cunoaștere», examinăm plângeri ale victimelor universitare, facem medieri și indicăm, în baza unei experiențe date de cele peste 300 de cazuri adunate în peste un deceniu. Constatăm, nu o dată, «rezistența» top managementului în a aborda transparent cazurile.
În 2012, ales fiind președinte al Comisiei de etică a Universității din București, și evaluând plagiatul doctoral al prim-ministrului de atunci, unul dintre primele lucruri care m-a izbit a fost lipsa de practică în a analiza un plagiat.
Al doilea, faptul că, deși plagiatul era cunoscut, el trebuia asumat de universitatea care i-a acordat titlul de doctor acelei persoane.
Al treilea : ne-am obișnuit (în spiritul de dinainte de 1989) să considerăm că am rezolvat problema eticii și integrității academice dacă avem un Cod de etică, o Cartă universitară și…un curs.
În acel caz, atunci, presiunea a fost enormă, inclusiv politică. Colegii nu sunt obișnuiți cu așa ceva. E nevoie de curaj, dar și de pricepere într-un domeniu unde mai degrabă sunt câțiva teoreticieni și extrem de puțini practicieni.
Care ar fi pașii de urmat în continuare, ce strategie ați propune dvs astfel încât să distrugem fabricile de diplome și, treptat, să asanăm viața universitară din România, pentru a avea absolvenți cinstiți și bine pregătiți, formați conform codului etic și valorilor morale universale?
Întrebarea aceasta deschide un câmp foarte întins. Am scris, intervenit de multe ori pe acest subiect.
Seduși fiind de spectaculosul dezvăluirii plagiatelor (mai ales când e vorba de persoane publice), uităm că acesta e numai un element al corupției academice. Dar dezvăluirea plagiatului are meritul didactic de a arăta cum se produc furtul, frauda, căci e vorba de texte care fac obiectul cercetării.
Dar când e vorba de un CV academic fals, de hărțuire (inclusiv sexuală; vezi recentul raport FILIA) ?
Dar când e vorba de fabricarea datelor științifice, de proastă conduită în cercetare, în general?
Câtă vreme nu punem Etica și Integritatea Academică în poziție centrală în Școală, Școala va trăi în afara lor. Vom educa elevii, studenții în afara acelor valori morale solide care dau substanță caracterului.
Prof. Marian Popescu
Director CARFIA (www.carfia.unibuc.ro)
Boardmember IRAFPA (www.irafpa.org)
Citește și argumentele Asociației VedemJust în cazul celor 45 de studenți care au fraudat examenele la Facultatea de Drept a Universității București.