Rezultatul USR la alegerile din 9 iunie este un dezastru prin care partidul decontează, pe scurt, trădarea electoratului și transformarea în ceea ce a combătut. Dar adevăratul dezastru este faptul că în acest moment vedem, măsurat oficial la vot, România nu are Opoziție, Puterea a defilat singură pe tot terenul, PSD și PNL s-au păruit, și-au luat primari, președinți de CJ, au împărțit majoritatea europarlamentarilor. Este o stare toxică pentru care USR poartă imensa responsabilitate și care trebuie rapid corectată.
Ca să dăm dimensiunea dezastrului la europarlamentare, să spunem că USR are toți atâția eurodeputați câți SOS Șoșoacă – adică doi. Al treilea e donația către PMP. Partidul care acum 5 ani lua 22% acum este la puțin peste 8%.
În schimb, oameni alungați cu dispreț din USR, precum Mihai Polițeanu și Nicu Ștefănuță, au performat spectaculos.
Cum au ajuns aici?
Pe scurt, prin distrugerea democrației interne, prin anchilozare în practici de sistem și, cel mai grav, prin abandonarea principiilor.
Când pe toți cei din alte partide care deveneau suspecți îi declarai penali și le cereai retragerea, cum să ai un suspect pe locul al doilea pe lista PE și o inculpată candidată la primărie?
Când ai călărit PSD pentru fiecare declarație împotriva justiției, cum să te dedai la atacuri în rafală împotriva procurorilor care îi anchetează pe ai tăi?
Când în privința lui Dragnea ai ieșit în stradă împotriva pragului valoric în cazul abuzului în serviciu, cum să îți aperi „penala” invocând că niște mii de lei pe lună nu contează?
Toate acestea se plătesc. Așa cum se plătește refugierea comodă în mestecarea de lozinci.
De la Cătălin Drulă, cel puțin, nu am mai auzit de luni și luni nimic altceva în afară de lozinci. Nimic din rigoarea și profesionalismul dovedit la Ministerul Transporturilor nu a mai profesat Cătălin Drulă în fruntea USR.
Iar bomboana pe colivă a fost crearea ADU, împreună cu două partide complet nefrecventabile pe vechile standarde ale USR, împănate cu dinozauri politici, unul fost breloc al Elenei Udrea, cu o zestre neglijabilă de procente.
Sigur că, de principiu, o alianță politică în contrapondere cu aceea la guvernare e un lucru bun. Dar să fie o contrapondere reală, nu o altă față a aceleiași clătite acrite.
Cum să oferi tu unui electorat care te-a ridicat în numele reformei nume precum Palaz, Nică, Antonel Tănase, ministrul „Grindă” etc? Și cât trebuie să disprețuiești acest electorat încât să te aștepți să înghită oferta toxică doar pentru că, nu-i așa, ceilalți sunt mai răi?
Nu e niciun complot, nicio mirare că USR a ajuns la limita irelevanței. Și complici la dezastru sunt toți cei care l-au mângâiat pe cap demonizând vocile care spuneau că acest abandon al principiilor și criteriilor este calea spre dezastru. Iată-i ajunși fix la el.
Planul celor 5 băieți
Soluția pentru USR nu este o cosmetizare prin descărcarea „dracilor”, după care business as usual, că avem liste de făcut. Și fix asta se profilează.
Apreciez intenția dlui Drulă de a se retrage, însă nu mi s-a părut deloc încurajator că din poziția de artizan al catastrofei și-a ales succesorul. Pe cine?
Dominic Fritz este un primar remarcabil, ca timișoreancă prin naștere am apreciat sincer felul în care am găsit orașul în iarnă, îmi place atitudinea domniei sale, discursul cumpănit, însă nu îl văd în poziția de lider autentic. Nici domnia sa nu cred că se vede, a și anunțat că intenționează să se concentreze pe mandatul de primar, ceea ce e normal și lăudabil.
În plus, după cum spune Elena Lasconi, „toate deciziile importante au fost luate de numai 5 băieți, care probabil se vor ține cu dinții de putere. Să demisioneze tot Biroul Național ca să putem face curat”.
Cumva planul celor „5 băieți" este: îl punem moț pe Fritz în vitrină de la Timișoara și tot noi stăm la butoane, cam cum au încercat și cu Cioloș înainte de marea schismă?
Nu de asta are nevoie USR, ci de un autentic punct de ruptură de unde să o ia complet de la capăt, cu un lider puternic, asumat și capabil de performanță politică. În acest moment are unul singur de calibru, pe Elena Lasconi.
Nu sunt o admiratoare a dnei Lasconi, sunt chestiuni în privința cărora suntem incompatibile, de exemplu, viziunea asupra familiei tradiționale, cred sincer că are nevoie rapid de o clarificare ideologică, dacă vrea să fie lidera unui partid liberal, dar performanța sa electorală și charisma sunt incontestabile, indiferent dacă ne place sau nu.
Are energie, naturalețe, voință, și-a adus partidul de la 30 la peste 50% în 4 ani și sigur nu ar fi o simplă marionetă în mâna celor „5 băieți”. De aceea, dl Drulă nici măcar nu i-a rostit numele?
„Trebuie să fii fără milă, dacă vrei o reconstrucție a USR”, spune Elena Lasconi. Iar suspiciunea este că exact asta vor să evite cei „5 băieți” pentru a păstra puterea unui partid cu care să-și joace interesele.