Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură pentru președinția USR la următorul congres

Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură pentru președinția USR la următorul congres
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii.

„O să îmi asum o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres. Voi propune un nou birou naţional, o nouă conducere colectivă a acestui partid, cu mine ca preşedinte, şi dacă voi primi susţinerea pentru această misiune grea, dar frumoasă, o voi accepta”, a declarat Fritz, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Reacţia sa vine după ce liderul formaţiunii, Cătălin Drulă, a anunţat că îşi dă demisia şi va convoca alegeri pentru conducerea partidului în urma rezultatelor de la alegeri „sub aşteptări”.

ADVERTISING

Ca posibil succesor, Drulă a sugerat că l-ar vedea pe Dominic Fritz, care a câştigat detaşat Primăria Timişoara.

"Avem oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcție și mă gândesc aici, spre exemplu, la Dominic Fritz, un om care a câștigat decisiv votul în Timișoara și a arătat că PSD și PNL pot fi înfrânte”, a declarat Drulă.

Dominic Fritz a câştigat cu 49,65% Primăria Timişoara, indică datele parţiale. Pe locul al doilea s-a situat candidatul Alianţei PSD-PNL, Nicolae Robu, cu 37,7%.

ADVERTISING

Fritz nu candidează la prezidenţiale

”De astăzi miza cea mai mare este ca în septembrie această ţară să aleagă un preşedinte de dreapta. Nu există o miză mai mare.

Mă doare să văd că propriul meu partid, USR, a luat un scor care nu se ridică la ambiţiile noastre, la potenţialul pe care îl are USR şi Alianţa Dreapta Unită.

De aceea, cred că decizia preşedintelui Drulă de a convoca un congres pentru a alege un nou lider este o decizie asumată şi corectă. Îl felicit pentru o muncă dificilă pe care a dus-o împotriva sistemului, pe care a dus-o în ultimele luni şi sunt sigur că vom găsi formula pentru a merge înainte”, a mai spus Dominic Fritz, citat de News.ro.

ADVERTISING

”Eu nu voi candida la nicio funcţie în stat în acest an, dar nici nu pot să stau pasibil într-o situaţie foarte dificilă pentru USR, un partid în care cred, de care România are nevoie şi de asta sunt profund convins”, adaugă Fritz.

"Subliniez că am fost ales ieri primarul Timişoarei, cea mai mare onoare a vieţii mele şi prioritatea mea este Timişoara, sunt primar şi rămân primar, nu mă duc niciunde, dar de ieri am atras atenţia că este posibil să ne batem cu acest colos şi nu pot să închid ochii. (…)

Într-adevăr, cred că viitorul României va fi bun doar atunci când oraşele, regiunile României vor avea ceva de spus. Viitorul nostru comun va fi bun doar când vom avea o descentralizare adevărată în România”, a declarat Fritz.

Urmăreşte rezultatele la alegerile locale 2024 din București și din țară (Foto & Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇