Astăzi, când o criză politică se împletește dureros cu una energetică și cu una climatică, se observă cel mai bine cât de mare e nota de plată a faptului că, după 1990, niciun lider politic ales nu a vrut și, chiar dacă a vrut, nu a reușit să desprindă cu adevărat România de Rusia.
După prăbușirea dictaturii Ceaușescu, s-a creat un val de entuziasm popular care cerea o conectare cât mai rapidă cu civilizația, economia și cultura occidentale, dar acel val a fost oprit brutal de manevrele politice făcute de trioul Iliescu, Brucan, Militaru, aflat sub tutela Kremlinului, și cei care gravitau în jurul lor.
Deciziile de atunci, modul de salvare și perpetuare a rețelelor de informații și de influență ale Moscovei, care activau pe teritoriul țării, accesul la resurse, privatizarea, toate au fost aranjate astfel încât să fie evitată o ruptură brutală de Rusia.
Într-o lume în schimbare, populația încă plătește din greu incapacitatea politică manifestată în ultimele trei decenii de a crea un destin pentru România care să nu mai depindă de cel al colosului de la răsărit.
Astăzi, când un șofer oprește la benzinărie și își umple rezervorul, nu știe că, în proporție de 77%, acel carburant depinde de voința și acțiunile Kremlinului.
Prețul motorinei și al benzinei din țara noastră are o legătură mai slabă cu cel de pe piețele globale, fiind mai puțin afectat, de exemplu, de ceea ce se întâmplă în Orientul Apropiat, dar profund impactat de ceea ce se întâmplă în Marea Neagră.
Iar în Marea Neagră e război de patru ani și jumătate. În toată această lungă perioadă, cei aflați la vârful statului român n-au făcut nimic pentru a reduce dependența economiei românești de țițeiul venit din fosta Uniune Sovietică.
Avem motorină și benzină, dar foarte scumpe
63% din petrolul care ajunge în România provine din Kazahstan, o fostă republică sovietică, aflată încă în relații complicate cu Moscova.
Mai mult, petrolul extras din Kazahstan este transportat pe conducte care străbat teritoriul Rusiei, fiind încărcat pe vase în Novorossisk, un port rusesc aflat în estul Mării Negre.
Forțele ucrainene au intensificat atacurile asupra Novorossisk în ultima perioadă, distrugând mai multe petroliere rusești, deoarece transportau produse petroliere către Peninsula Crimeea, aprovizionând trupele militare de ocupație.
Cel puțin două petroliere care transportau “țiței din Kazahstan”, încărcat la Novorossisk, și îl aduceau în Portul Midia din România au făcut transporturi de produse petroliere către Crimeea. Acestea erau pe lista de sancțiuni a Ucrainei, fiind considerate ținte militare.
În urma intensificării operațiunilor din Marea Neagră, petrolul din Kazahstan n-a mai ajuns în România, iar prețul carburanților la pompă a crescut exploziv.
“Am analizat… situația aprovizionării cu combustibil. Datele arată că situația s-a îmbunătățit. Rafinăria OMV procesează la capacitate maximă, iar Petromidia funcționează la aproximativ 85% din capacitate și este așteptată să revină la un regim normal de funcționare până la finalul săptămânii. În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori”, a anunțat Ilie Bolojan, prim-ministrul României, printr-un comunicat dat publicității în data de 4 august.
E bine că actuala criză energetică provocată de secetă nu se asociază și cu una a carburanților, dar asta nu înseamnă că prețul benzinei și al motorinei va scădea curând.
Există speranța ca legea votată în Parlament și promulgată în urmă cu două zile de președintele Nicușor Dan, care impune o acciză dinamică, adică asocierea taxării produselor petroliere invers proporțional cu prețul țițeiului de pe piața internațională, să producă o reducere, dar s-ar putea să treacă mult timp până când vom vedea un litru de motorină sub 8 lei în benzinării.
Privatizări strategice, făcute în interesul altor state
Cei care au prins anii ’90 și aveau mașină știu că piața carburanților arăta mult diferit față de cea de acum. Existau benzinării Shell, Agip, care, încet-încet, au plecat, lăsând locul liber pentru Lukoil și Gazprom, care și ele, acum, în contextul războiului și al sancțiunilor impuse Rusiei, dispar de pe piață.
Petromidia, o rafinărie de stat, o adevărată gaură neagră economică la începutul anilor 2000, i-a fost cedată de statul român lui Dinu Patriciu, un controversat om de afaceri român, pentru 50 de milioane de dolari în anul 2003.
A fost privatizată cu o datorie istorică la bugetul de stat de 600 de milioane de dolari, pe care Patriciu, deși s-a angajat s-o plătească, n-a făcut-o.
În 2009, vinde rafinăria către KazMunaiGaz, o companie de stat din Kazahstan, iar în 2014, Victor Ponta (PSD), prim-ministru la vremea respectivă, șterge datoria istorică de 600 de milioane de dolari printr-o hotărâre de guvern.
În 1998, în timpul mandatului de președinte al lui Emil Constantinescu (CDR), statul român a vândut 51% din acțiunile rafinăriei Petrotel către LukOil. Operațiunea are loc cu puțin timp înainte ca Vladimir Putin să preia controlul Kremlinului, exact în perioada în care liberalizarea Rusiei se apropia de sfârșit în scandaluri de corupție și sărăcirea populației.
“Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare, pe acel moment, a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare. Lukoil era o companie mare, cum este și acum… interesele erau să cumpere… probabil că erau și alți competitori…”, a declarat Cătălin Harnagea, director SIE la acea vreme, pentru Digi24, într-o investigație realizată de postul de televiziune în urmă cu un deceniu.
După controversata privatizare, a venit prim-ministrul Adrian Năstase, care a acordat o serie de facilități rafinăriei și companiei Lukoil.
“De multe ori, noi am privatizat aceste companii neștiind către cine le-am privatizat… și, în realitate, le-am privatizat pentru companii care au în spate state și nu operatori privați…”, spunea la vremea respectivă profesorul de economie Cristian Păun, conform sursei citate.
Lagărul socialist, controlat cu petrol ieftin
Greșelile de atunci, multe fiind generate de corupție, atât privatizarea Petromidiei, cât și cea a Petrotel au fost investigate de procurori, fără niciun efect în instanțele de judecată, au efecte dramatice astăzi, regăsindu-se în prețul benzinei și motorinei.
Indecizia politică, evitarea premeditată de către Ion Iliescu și a acoliților săi de a crea un context favorabil pentru realizarea independenței energetice a României au făcut ca, la 36 de ani de la Revoluție, să fim în continuare dependenți de resursele Kremlinului, care a reușit astfel să-și păstreze influența în partea de est a Europei.
Trebuie spus că nu numai România e afectată de dependența de petrolul și gazele rusești. Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Germania și alte țări europene au probleme din cauza unei politici energetice care a profitat de prețul atrăgător de ieftin al Rusiei la petrol și gaze în primele două decenii ale acestui secol. Din acest motiv, nimeni nu s-a obosit prea tare să creeze o infrastructură energetică bazată pe surse regenerabile.
În al 12-lea ceas, autoritățile din România au demarat mai multe proiecte, unele finanțate de Uniunea Europeană, pentru a dezvolta producția și distribuția de energie și reducerea dependenței de produse petroliere.
Dar mai sunt multe de făcut, corupția și birocrația fiind obstacole greu de depășit de investitori, dar și de către cetățenii care doresc să-și optimizeze consumul prin montarea de panouri solare și instalarea de baterii în gospodăriile proprii.
