Epuizarea nu vine doar din muncă. Când suntem bombardați cu situații negative, putem ajunge să nu mai vedem nuanțe: oamenii sunt buni sau răi, ceilalți devin dușmani, iar implicarea pare inutilă. „Noi nu trăim doar un burnout profesional, noi trăim și un burnout moral”, spune psihoterapeuta Yolanda Crețescu. Ce ne poate ajuta este să deosebim problemele care ne afectează acum de toate crizele pe care le vedem pe ecran și să identificăm resursele și oamenii pe care ne putem baza.
Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, președinta Asociației Happy Minds și fondatoarea DepreHub, primul hub antidepresie din România, este invitata Adrianei Nedelea la podcastul SpotMedia.ro „Cum supraviețuim?”.
Când ajungem să vedem lumea doar în buni și răi
Avem reguli și valori după care ne conducem viața. Când suntem expuși permanent la lucruri care ne revoltă sau ne dezamăgesc, ne pierdem capacitatea de a vedea nuanțele, explică psihoterapeutul.
„Noi nu trăim doar un burnout profesional, noi trăim și un burnout moral. Cu toții avem un supraeu, reguli și norme, avem un ghid de valori după care ne ducem viața. În momentul în care suntem permanent bulversați, bombardați cu situații negative, împărțim lumea în buni și răi, pentru că nu mai avem nuanțe.”
În același timp, ne putem îndepărta de lucrurile pe care le-am putea face în comunitate. Rămânem preocupați să judecăm ce se întâmplă, dar participăm tot mai puțin.
„Noi nu mai contribuim social la comunitate. Și rămânem pasivi în a împărți dreptatea în buni și răi”, spune Yolanda Crețescu.
Trăim toate crizele lumii, dar care ne afectează direct?
Pe telefon, trecem în câteva minute de la război la scumpiri, de la problemele sistemului medical la nesiguranța locurilor de muncă. Mintea se activează în fața tuturor acestor pericole.
„În 10 minute eu pot să văd criza energiei, criza financiară, criza Rusiei, războiul de armament, ce se întâmplă oriunde pe lumea asta, bolile, situația sistemului medical, criza sistemului educațional, criza joburilor. Păi, creierul meu s-a activat, are și dreptate să nu se simtă în siguranță. Dar câte sunt ale mele? Și atunci vreau să mă reglez cu mediul sau vreau să mă adaptez la mediu? Ce fac eu cu toată această expunere?”, întreabă psihoterapeutul.
Ca să înțelegem ce avem de făcut, trebuie să deosebim ce este posibil de ce este probabil și de ce ne amenință imediat. Nu ne putem pregăti pentru orice, iar oamenii care urmăresc aceleași știri pot trăi în situații foarte diferite.
„Ce e posibil? Orice. Dar oare pot să mă pregătesc pentru orice? Nu. Ce este probabil? Și ce este iminent? Dacă trăiesc în Ucraina, iminența este să supraviețuiesc. Dacă trăiesc în București, nu am aceeași iminență a pericolului. Dar dacă mă uit la știrile din Ucraina, aș trăi ca și cum aș fi în Ucraina.”
Pericolele sunt reale, dar nu toate sunt pericole pentru noi, în momentul în care le vedem. Această diferență ne ajută să ne întoarcem la propria viață, explică Yolanda Crețescu.
Ce pot să fac acum și cine mă poate ajuta?
Din nevoia de control, facem tot felul de scenarii despre viitor, dar în felul acesta ne deconectăm de la prezent. Încercăm să anticipăm ce s-ar putea întâmpla și ne este mai greu să vedem ce putem face acum.
„Eu rulez toate scenariile din nevoia de a controla viitorul. Viitorul nu poate fi controlat”, spune psihoterapeutul.
Ce pot să fac atunci? Respir și îmi pun câteva întrebări. Mă uit la soluțiile pe care le am, dar și la limitele mele. Apoi mă întreb lângă cine pot trece prin această situație.
„Pot să respir și pot să-mi pun niște întrebări. Ce pot face? Ce soluții am la îndemână? Cum pot schimba situația? Ce pot face? Ce nu pot face? Este foarte important să știi și ce nu poți. […] Apoi, am nevoie să știu lângă cine fac asta, să nu uităm că omul este ființă socială. Care este cercul meu de siguranță?”
Uneori, așteptăm ajutor numai de la o anumită persoană, deși ea nu ni-l poate oferi. Așteptăm de la părinți ceea ce făceau cândva pentru noi sau cerem ca partenerul să răspundă unei nevoi pentru care nu are resurse.
„În foarte multe cazuri, noi ne blocăm în niște relații care și-au consumat resursa. «Păi da, dar eu aștept de la părinții mei să facă.» Păi nu mai pot face. Altcineva decât părinții? «Eu vreau doar de la soțul meu să mă ajute. Doar el să-mi răspundă nevoii mele.» El nu poate să facă asta. «Dar eu am făcut pentru el.» Ce resursă ai avut tu nu este obligatoriu să aibă și celălalt”, explică Yolanda Crețescu.
Avem nevoie să ne și liniștim după o criză
Când apare o criză, reacționăm, încercăm să ne adaptăm și avem nevoie să ne regăsim echilibrul. Dacă trecem dintr-un stres în altul, fără să ajungem și la liniștire, rămânem în alertă.
„Avem nevoie să știm că avem situație de criză, avem reacție la criză, avem adaptare și reechilibrare. Dacă o ținem din stres în stres, noi nu facem decât să rămânem activi în panică. Și atunci avem nevoie să luăm aceste evenimente și să le parcurgem tot ciclul. Nu să rămân în alertă. M-am adaptat, m-am liniștit. Va veni încă un val. Și încă un val. Despre asta este viața”, spune psihoterapeutul.
Ce mai puteți afla dacă ascultați podcastul „Cum supraviețuim?”
- Cum ajung fricile părinților să fie trăite de copii: îngrijorările legate de bani, locul de muncă sau viitor și presiunile pe care le transferăm asupra lor fără să ne dăm seama.
- De la hiperprotecție la presiunea performanței: copiii cărora le rezolvăm toate problemele, apoi le cerem să fie independenți, să suporte eșecurile și să știe deja ce vor face în viață.
- De ce economisirea energiei poate reactiva frica de restricțiile din comunism: același îndemn, interpretat de unii ca responsabilitate și de alții ca semn că se întorc lipsurile.
- Cât ne costă să păstrăm nivelul de trai: stresul de a menține confortul obișnuit, comparația cu ceilalți și lucrurile la care putem renunța pentru a ne păstra echilibrul.
- Diferențele de valori în cuplu: când unul caută siguranță financiară, iar celălalt afecțiune și apropiere, fiecare poate simți că nu primește ceea ce are nevoie.
- Alegerea unei profesii într-o lume schimbată de AI: ce se întâmplă când tinerii se pregătesc pentru o „meserie de aur”, iar perspectivele ei se schimbă înainte să termine facultatea.
Vezi sau ascultă podcastul integral. Abonează-te pentru a fi anunțat când apare următorul episod din podcastul SpotMedia.ro, „Cum supraviețuim?”.
„Cum supraviețuim?” este un podcast video despre psihologia vieții într-o lume în criză. Cum ne schimbă crizele mintea, emoțiile și felul în care trăim? Cum ne afectează psihic instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și nesiguranța economică? În fiecare ediție, Adriana Nedelea caută, împreună cu specialiști din psihologie, sociologie, neuroștiințe și domenii conexe, explicații și soluții pentru a înțelege mai bine ceea ce trăim. Podcastul îl găsiți pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
