De vineri se termină vara prelungită

De vineri se termină vara prelungită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Temperaturile încep să scadă de vineri, 4 noiembrie, iar până la sfârşitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care nu vor mai depăşi 15 grade Celsius.

”Am înregistrat ieri (miercuri – n.red.) foarte multe recorduri la nivelul ţării, mai ales în partea de sud a teritoriului. De mâine (vineri – n.red.) însă temperaturile încep să scadă. Vom reveni până la sfârşitul acestei luni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care probabil spre sfârşitul lunii nu vor mai depăşi 15 grade Celsius. Sigur, şi temperaturile minime este de aşteptat să scadă treptat”, a declarat joi, în cadrul conferinţei Focus Energetic, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

ADVERTISING

Mai îngrijorător este semnalul precipitaţiilor, deoarece a plouat destul de puţin în ultimele săptămâni, a spus aceasta.

”Nici pentru următoarele săptămâni din noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante (de precipitaţii - n.red.). Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi ar putea fi una deficitară (...) Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente”, a spus ea, vorbind de o medie de 30-40 l/mp în fiecare din lunile de iarnă.

ADVERTISING

Reprezentantul ANM nu exclude însă varianta unor episoade mai severe, cu ninsori abundente, temperaturi scăzute.

”Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă”, a mai spus Florinela Georgescu.

Este puţin probabil să avem episoade severe în luna noiembrie, judecând după prognoza următoarelor patru săptămâni.

ADVERTISING

”Ultimii ani ne-au arătat că nu este exclus ca manifestările de iarnă să se extindă, să mai apară şi în luna martie”, a precizat ea.

Forma precipitaţiilor va fi determinată de regimul temperaturilor.

”Este destul de posibil, ca şi iarna trecută, ca stratul de zăpadă cel mai consistent să îl avem în zona de munte, dar cred că vom putea vorbi de acest strat mai consistent mai degrabă din luna ianuarie încolo”, a mai spus Florinela Georgescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇