Președintele Hidroelectrica anunță cea mai mică producție de energie din ultimii 10 ani și îndeamnă la cumpătare

Președintele Hidroelectrica anunță cea mai mică producție de energie din ultimii 10 ani și îndeamnă la cumpătare

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie al României, ar putea raporta în acest an cea mai mică producţie de energie din ultimii zece ani, din cauza secetei.

Informaţia vine de la Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica. Acesta spune că vom trece cu bine şi această iarnă, la fel ca în toţi ceilalţi ani, însă ”trebuie să fim mai atenţi ca în alţi ani cu ce înseamnă consumul de energie electrică” şi mai cumpătaţi.

”Din punct de vedere meteorologic, urmărim şi noi toate prognozele. Acestea s-au updatat la sfârşitul lunii octombrie, se înscriu într-un tipar care nu pot să spun că ne bucură foarte tare, dar cu care ne-am obişnuit în ultimii ani de zile, de a avea ierni mult mai secetoase decât eram obişnuiţi.

ADVERTISING

Din această perspectivă, uitându-ne la rezervele pe care le avem în acest moment în marile acumulări şi din punct de vedere al tiparului cu care ne confruntăm în această perioadă, aş putea spune că este aproape identic cu ceea ce a însemnat perioada toamnă-iarnă a anului 2018.

Cu menţiunea că anul 2018, în prima parte a anului, a fost un an cu precipitaţii excedentare, însă în a doua parte a anului ne-am confruntat cu o iarnă extrem de secetoasă, astfel încât ceea ce am constatat din punct de vedere al rezervei în lacuri ne aflăm undeva la 2,1 TWh, ceea ce corespunde pentru această perioadă cam cu aveam la nivelul anului 2018”, a declarat Bogdan Badea, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Directorul executiv al ANM spune că nici în noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante de precipitaţii

ADVERTISING

Hidroelectrica are rezerve pentru iarnă

Badea s-a obişnuit cu aceste situaţii şi încearcă să acumuleze cât mai multă apă în perioada de viituri.

”Anul acesta a fost un an secetos şi în prima parte a anului, este un an care probabil că se înscrie în categoria anilor secetoşi. Probabil că, din punct de vedere al producţiei din ultimii zece ani de zile, probabil va fi cea mai mică producţie din ultimii zece ani de zile.

Toate aceste lucruri suprapunându-se şi peste criza energetică cu care ne confruntăm în această perioadă.

Pe de altă parte, Hidroelectrica este pregătită, la fel ca în toţi ceilalţi ani, pentru Programul de iarnă, rezerva este una confortabilă, depinde foarte mult şi de ceilalţi participanţi la trafic, depinde de condiţiile meteorologice, depinde de disponibilitatea tuturor grupurilor importante care contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii sistemului energetic.

ADVERTISING

Nu cred că sunt motive de îngrijorare. Trebuie să fim mai atenţi ca în alţi ani cu ce înseamnă consumul de energie electrică, aţi văzut ce se întâmplă nu numai în România, ci în toată Europa, trebuie să fim mai cumpătaţi, mai atenţi şi sunt convins că vom trece cu bine şi această iarnă, la fel ca în toţi ceilalţi ani”, a precizat Badea.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, a raportat un profit net de 2,63 miliarde lei în primul semestru, în creştere cu 56,3%, în timp ce veniturile au urcat cu 47,7%, la 4,73 miliarde lei.

Compania exploatează 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Statul român s-a angajat, în cadrul PNRR, să listeze bursă Hidroelectrica până la sfârşitul semestrului I 2023.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇