Un analist la CNN şi reporter la New Yorker a fost suspendat după ce a apărut într-o ipostază „ruşinoasă” pe Zoom: Am făcut o greşeală stupidă, crezând că nu era pornită camera

Un analist la CNN şi reporter la New Yorker a fost suspendat după ce a apărut într-o ipostază „ruşinoasă” pe Zoom: Am făcut o greşeală stupidă, crezând că nu era pornită camera

Jeffrey Toobin, analist la CNN pe probleme de Drept şi reporter la New Yorker, a fost suspendat după ce a apărut masturbându-se într-o întâlnire online cu colegii, incident pe care el l-a caracterizat drept „un accident” şi „o greşeală ruşinoasă”.

The New Yorker a transmis că l-a suspendat pe Toobin din funcţie şi va face o anchetă.

Un purtător de cuvânt al CNN a spus că „Jeff Toobin a cerut concediu pentru a se ocupa de o problemă personală şi i l-am acordat”.

ADVERTISING

Niciuna dintre entităţile de presă nu a precizat cât timp va lipsi Toobin, care ar fi trebuit să se ocupe de controversatul subiect al numirii unui judecător la Curtea Supremă şi de alegerile prezidenţiale.

Un eveniment legat de cea mai nouă carte a lui despre Donald Trump a fost de asemenea amânat.

Toobin a refuzat să comenteze incidentul pentru CNN Business, însă a transmis o declaraţie către Vice, care a indicat că a fost un accident.

Am făcut o greşeală ruşinoasă şi stupidă, crezând că nu era pornită camera. Prezint scuze soţiei mele, familiei, prietenilor şi colegilor. Credeam că nu mă văd pe Zoom. Credeam că nimeni din întâlnirea de pe Zoom nu mă vede. Credeam că am oprit sonorul transmisiunii video de pe Zoom”, a spus el.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇