Twitter îşi va numi un reprezentant în Turcia, în pofida temerilor legate de cenzură

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Twitter îşi va numi un reprezentant în Turcia, supunându-se astfel unei legi controversate care ar putea obliga reţeaua de socializare online să retragă unele postări, la cererea autorităţilor turce.

”Pentru ca Twitter să rămână accesibilă pentru toţi cei care o utilizează în Turcia, am decis să stabilim acolo o entitate juridică”, a declarat reţeaua de socializare într-un comunicat publicat vineri seară, transmite sâmbătă AFP.

Guvernul de la Ankara a indicat că a fost notificat despre această decizie, care intervine la câteva luni după o dispută între Turcia şi giganţii Internetului.

ADVERTISING

În ianuarie, guvernul turc a interzis obţinerea veniturilor din publicitate de către Twitter, pentru a constrânge reţeaua să-şi numească un reprezentant în conformitate cu o lege intrată în vigoare în octombrie anul trecut.

Potrivit legii respective, reţelele de socializare online ce au un reprezentant în Turcia pot fi constrânse să retragă conţinut, la solicitarea autorităţilor turce, în termen de 48 de ore. În caz de refuz, pot fi aplicate diverse sancţiuni. În luna ianuarie, Facebook şi-a numit de asemenea un reprezentant în Turcia.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇