Apple lucrează la funcții revoluționare pentru căștile sale

Apple lucrează la funcții revoluționare pentru căștile sale

Apple lucrează la mai multe funcţii de sănătate pentru căştile companiei, începând cu măsurarea temperaturii corpului.

Următoarea versiune de AirPods Pro ar putea include senzorii şi suportul software necesare măsurării temperaturii, susţin surse anonime citate de Bloomberg.

Măsurarea temperaturii există deja pe cele mai recente ceasuri ale companiei americane, însă, măsurarea în ureche este mai precisă, ceea ce face să fie de preferat folosirea căştilor în acest scop.

Alături de măsurarea temperaturii, o nouă facilitate de sănătate va fi realizarea testelor de auz.

ADVERTISING

Căştile companiei au deja tehnologia necesară pentru audiograme, care pot fi folosite pentru a regla automat sunetul căştilor în funcţie de auzul fiecărei persoane. Mai este necesară doar dezvoltarea unui software dedicat.

Apple mai vrea să-şi poziţioneze viitoarele căşti ca aparat auditiv, care-i ajută pe cei cu probleme de auz.

Nu este clar când vor fi gata facilităţile aflate acum în lucru şi când vor intra pe piaţa primele produse care le vor folosi. Între timp, Apple este ocupată şi cu trecerea la USB-C a căştilor sale şi a altor produse. Compania americană va fi forţată de noua legislaţie să renunţe la propriul standard în favoarea USB-C.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇