Ziua 812 Rusia anunță cucerirea unui simbol. Ploaie de rachete ATACMS în Crimeea. Zelenski, ținut acasă de situația de pe front. Avertisment fără precedent pentru Raiffeisen (Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 812</span> Rusia anunță cucerirea unui simbol. Ploaie de rachete ATACMS în Crimeea. Zelenski, ținut acasă de situația de pe front. Avertisment fără precedent pentru Raiffeisen (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 812 de război aflăm că aproape 8.000 de civili au fost evacuați din regiunea Harkov, de teama ruşilor care au deschis aici un nou front. În oraşul Vovceansk au loc lupte de stradă, iar ruşii anunţă că au mai cucerit două sate. Trei civili au fost uciși în regiunea Harkov în ultimele 24 de ore și o dronă a rănit doi polițiști.

Armata ucraineană a anunţat azi-noapte că s-a repliat pe frontul de nord, dar că ”bătălia continuă”.

În plus, Rusia se laudă miercuri că a cucerit şi satul complet distrus Robotîne, din regiunea Zaporojie (sud), un simbol deoarece era una dintre puţinele cuceriri ucrainene în timpul contraofensivei eşuate din vara lui 2023e.

Președintele Volodimir Zelenski şi-a anulat o vizită planificată în Spania și Portugalia, din cauza înrăutățirii situației de pe front. Secretarul său de presă a spus că toate vizitele programate în străinătate au fost amânate.

Mai multe forțe ucrainene sunt desfășurate în regiunea Harkov, a mai anunțat președintele, în urma unei întâlniri cu comandanții militari.

Pe de altă parte, Moscova anunţă că forţele sale aeriene au distrus 10 rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS lansate de armata ucraineană în cursul nopţii asupra peninsulei ucrainene Crimeea. Guvernatorul oraşului Sevastopol a transmis că resturi de rachetă au căzut într-o zonă rezidenţială.

Alte surse rusești de informare, care citează localnicii din zonă, vorbesc despre cel puțin 20 de rachete și despre mai multe incendii, în zona aeroportului. Podul Kerci a fost temporar închis.

Peste graniţă avem iar atacuri ucrainene. Două drone au lovit, miercuri dimineaţă, o rafinărie de petrol din regiunea Rostov, provocând explozii, iar doi civili au fost răniți într-un bombardament nocturn în regiunea Belgorod.

ADVERTISING

SUA vor oferi Ucrainei un ajutor suplimentar de două miliarde de dolari față de sprijinul promis până acum. Anunțul a fost făcut de secretarul de Stat american, Antony Blinken. Acelaşi oficial american a fost protagonistul unui moment inedit: A cântat "Rockin' in the Free World" într-un bar din Kiev (video mai jos).

Iar Raiffeisen Bank a primit un avertisment fără precedent, de la Trezoreria SUA, că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi oprit din cauza afacerilor cu Rusia.

Situaţia pe front

  • Ofensivă dură în Harkov - Aproape 8.000 de civili au fost evacuați din regiunea Harkov, de teama ruşilor care au deschis aici un nou front. Ministerul de Interne ucrainean a declarat că trei civili au fost uciși în regiunea Harkov în ultimele 24 de ore și că o dronă rusă a rănit doi polițiști. Mai multe forțe ucrainene sunt desfășurate în regiunea Harkov, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, în urma unei întâlniri cu comandanții militari. Soldaţii ruşi "au eliberat localităţile Glibokie şi Lukianţi în regiunea Harkov şi de asemenea au progresat în profunzimea liniilor defensive inamice", a susţinut Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat. Acele două sate, situate foarte aproape de frontiera cu Rusia, se află la sud de mai multe localităţi deja ocupate de trupele ruse în ultimele zile.
  • Kievul se retrage - Armata ucraineană a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri că s-a repliat pe frontul de nord ”în anumite zone, în apropiere de Lukianţi şi Vovceansk”, în regiunea Harkov. ”În anumite zone, în apropiere de Lukainţi şi Vovceansk, în urma unor tiruri inamice şi unui asalt al infanteriei, unităţile noastre au manevrat către poziţii mai favorabile, pentru a salva vieţile militarilor noştri şi a evita pierderi. Bătălia continuă”, a anunţat pe reţele de socializare Statul major ucrainean.
  • Lupte de stradă - La Vovceansk au loc lupte active, în timp ce trupele ruse „preiau poziții pe străzile orașului”, a declarat șeful poliției, Oleksii Harkivski. Poliția efectuează în continuare evacuări ale populației civile rămase, dar situația este „extrem de dificilă”.
  • Cucerirea unui simbol - Rusia anunţă miercuri că a cucerit satul complet distrus Robotîne, din regiunea Zaporojie în sudul Ucrainei, un simbol, deoarece era una dintre puţinele cuceriri ucrainene în timpul contraofensivei eşuate din vara lui 2023, în urma unei bătălii teribile. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Robotîne în februarie 2024, pentru a-şi susţine trupele.
  • Dacă Ucraina avea două sisteme Patriot... - Zelenski a cerut „o accelerare notabilă” a livrărilor americane de arme, spunându-i secretarului de Stat al SUA Antony Blinken, cu care s-a întâlnit marţi la Kiev, că în prezent trece prea mult timp între anunţarea pachetelor de ajutor şi apariţia efectivă a armelor pe linia frontului. Dacă Ucraina avea două sisteme Patriot în regiunea Harkov, situaţia de pe front ar fi fost în prezent cu totul alta. Cu toate acestea, Zelenski a dat asigurări că situaţia este sub control, în ciuda ofensivei ruse, şi a dezvăluit că generalul Oleksandr Sîrski, noul comandant al armatei ucrainene, este pe front şi lucrează direct cu brigăzile implicate în apărare.
ADVERTISING

Luptele din Rusia

  • Rachete ATACMS în Crimeea - Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale aeriene au distrus 10 rachete ATACMS lansate de armata ucraineană în cursul nopţii asupra peninsulei ucrainene Crimeea. Ministerul nu a precizat dacă au existat pagube în urma atacului, însă guvernatorul oraşului Sevastopol din Crimeea, Mihail Razvojaev, a declarat că resturi de rachetă au căzut într-o zonă rezidenţială. Surse rusești de informare, care citează rezidenții din zonă, vorbesc despre cel puțin 20 de rachete și mai multe incendii izbucnite în zona aeroportului. Podul Kerci a fost temporar închis. Ucraina a primit rachete tactice ATACMS, cu o rază de acțiune de până la 300 km, ca parte a primei tranșe transferate de Casa Albă după aprobarea pachetului de ajutor de 61 de miliarde de dolari.
  • Rafinărie atacată - Două drone au lovit, miercuri dimineaţă, o rafinărie de petrol din regiunea Rostov din Rusia, provocând explozii, anunţă guvernatorul Vasili Golubev. Dronele au lovit o rafinărie din districtul Proletarski. Atacul nu a provocat un incendiu și nu au fost semnalate victime, potrivit lui Golubev. Dronele aparţin serviciului de informații militare al Ucrainei (HUR), susţine o sursă din agenție pentru Kyiv Independent. Regiunea Rostov se învecinează cu Ucraina la sud-est. Forțele ucrainene au lansat o serie de lovituri cu drone menite să distrugă industria petrolieră a Rusiei în această primăvară. Oficialii de la Kiev spun că aceste atacuri au scopul de a submina operațiunile militare ale Rusiei și a riposta împotriva atacurilor Moscovei asupra infrastructurii energetice ucrainene.
  • Bombardament nocturn - Doi civili au fost răniți într-un bombardament nocturn în regiunea rusă Belgorod. Potrivit guvernatorului, un obuz a lovit o casă din satul Dubovoye, unde a izbucnit un incendiu. Şi regiunile ruse Kursk şi Briansk au fost atacater cu drone, fiind vizate depozite de combustibil.

Alte informaţii relevante

  • Consiliul Europei, aniversare cu ochii pe Ucraina - Miniştrii de Externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei se reunesc vineri dimineaţă la Strasbourg pentru a discuta despre sprijinul pentru Ucraina. Summit-ul are loc într-un moment în care Consiliul Europei marchează 75 de ani de existenţă. Rusia a fost exclusă la scurt timp după invazia din Ucraina, la 24 februarie 2022. Pe agenda reuniunii de vineri se află măsurile Consiliului Europei în faţa agresiunii ruse şi continuarea deciziilor luate la summit-ul şefilor de stat şi de guvern de la Reykjavik de acum un an.
  • Zelenski, ţinut acasă de situaţia de pe front - Președintele Volodimir Zelenski şi-a anulat o vizită planificată în Spania și Portugalia, din cauza înrăutățirii situației de pe front, transmite CNN Portugalia. Zelenski urma să plece zilele următoare, pentru a semna un acord bilateral de securitate cu Spania. Schimbarea planurilor a fost forțată de „situația internă gravă din Ucraina în acest moment”. Secretarul său de presă a spus că toate vizitele programate în străinătate au fost amânate.
  • SUA vor oferi Ucrainei un ajutor suplimentar de două miliarde de dolari față de sprijinul promis până acum. Anunțul a fost făcut de secretarul de Stat american Antony Blinken, aflat în vizită la Kiev.
  • Blinken, la chitară în bar - Blinken a cântat o interpretare a piesei "Rockin' in the Free World" a lui Neil Young, alături de o trupă locală, într-un bar numit Diktat. Melodia a fost lansată de Neil Young în 1989, după ce un concert planificat în Uniunea Sovietică a fost anulat. "Soldaţii voştri, cetăţenii voştri - în special în nord-est, în Harkov - suferă enorm. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, Statele Unite sunt alături de voi, o mare parte din lume este alături de voi şi ei luptă nu doar pentru o Ucraină liberă, ci pentru o lume liberă. Iar lumea liberă este şi ea cu voi", a spus Blinken, înainte de a cânta. Pe reţelele de socializare, unii ucraineni au criticat alegerea de a cânta într-un bar, în timp ce situaţia de pe front era atât de tensionată, iar alţii au lăudat acţiunea.
  • Raiffeisen, avertisment fără precedent - Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a fost avertizat, în scris, de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi oprit din cauza afacerilor cu Rusia, a dezvăluit pentru Reuters o sursă care a avut acces la corespondenţa băncii austriece. Secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, a trimis scrisoarea în care şi-a exprimat îngrijorările cu privire la expansiunea băncii austriece în Rusia, precum şi cu privire la o tranzacţie cu o valoare de 1,5 miliarde de dolari cu un oligarh rus vizat de sancţiunile americane. Chiar dacă tranzacţia care avea legătură cu Oleg Deripaska a fost abandonată de Raiffeisen la câteva zile după primirea scrisorii, sursa citată de Reuters susţine că îngrijorările Trezoreriei SUA privind afacerile Raiffeisen din Rusia persistă. Acesta este cel mai grav avertisment primit până acum de RBI, cea mai mare bancă occidentală care activează încă pe piaţa rusească.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇