Zeci de percheziţii au loc în judeţele Argeş, Olt, Vâlcea şi Gorj, la sediile unor firme şi locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Practic, au loc 38 de percheziții, iar cei vizați sunt suspectați că au obținut ilegal subvenţii acordate de stat în contextul panemiei.
”În ziua de 25 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au pus în executare 38 de mandate de percheziţie, în judeţele Argeş, Olt, Vâlcea şi Gorj, la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, anunţă IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii a trei societăţi comerciale din judeţul Argeş, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei - O.U.G. 92/2020,pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative - ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfăşoare activităţi. Scopul a fost de a obţine subvenţii, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.
Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. Patru persoane cercetate şi alţi 68 de martori vor fi duşi la sediul poliţiei, pentru audieri.