Luca Niculescu, față în față cu sindicatele, care cer majorarea salariului minim. Liderul BNS: Această creștere nu este o nebunie din capul liderilor de sindicat

Luca Niculescu, față în față cu sindicatele, care cer majorarea salariului minim. Liderul BNS: Această creștere nu este o nebunie din capul liderilor de sindicat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii marilor confederații sindicale s-au întâlnit în această după amiază cu premierul Luca Niculescu, pentru a discuta despre creșterea salariul minim pe economie.

La finalul discuțiilor, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, a declarat că cele cinci confederații sindicale au prezentat o agendă de lucru în 13 puncte, care vizează piața muncii.

El a subliniat că nu a fost avansată nicio cifră privind valoarea salariului minim.

Însă Blocul Național Sindical a cerut încă din iulie majorarea salariului minim la 5.000 de lei brut, începând cu 1 ianuarie.

ADVERTISING

În prezent, salariul minim brut este de 4.325 de lei. Creșterea solicitată de BNS ar însemna 675 de lei în plus, respectiv aproximativ 15,6%.

„Am prezentat astăzi toate cele 5 confederații sindicale o agendă de lucru, în 13 puncte, care vizează elemente care țin de piața muncii. Aș începe cu mențiunea referitoare la salariul minim. De asemenea, la o regândire a fiscalității pe muncă. Avem o problemă cu fiscalitatea excesivă, mai ales în privința salariilor mici. Nu am avansat în această seară nicio cifră. Am primit vineri punctul de vedere al Ministerului Muncii.

ADVERTISING

Trebuie să vă reamintesc că această creștere a salariului minim nu este o nebunie din capul liderilor de sindicat, este transpunerea unei directive europene cu salariul minim, care trebuie să fie în fiecare stat membru al UE. România trebuie să respecte acest mecanism și, așa cum am menționat, Ministerul Muncii are această obligație ca, în fiecare toamnă, pe baza unor indicatori publici care vin de la prognoză, să construiască o predeterminare a salariului minim”, a spus Dumitru Costin, citat de News.ro.

ADVERTISING

Liderul BNS a precizat că în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care va fi convocat în zilele următoare, se va discuta despre salariul minim, cu date şi cu cifre, plecând de la propunerea pe care a avansat-o Ministerul Muncii.

”În cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care ne-a fost confirmat în această seară de premier și va fi convocat în zilele următoare, vom discuta cu date şi cu cifre, plecând de la propunerea pe care a avansat-o Ministerul Muncii vineri şi continuând cu ceea ce o să lansăm mâine în spaţiul public, o analiză complexă asupra determinării salariului minim, fiscalităţii pe muncă şi pe salariu minim”, a subliniat Dumitru Costin.

Grindeanu susține majorarea salariului minim

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că susține, în principiu, creșterea salariului minim, dar spune că decizia va fi discutată la elaborarea bugetului, la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.

„Evident că susținem, de principiu, această creștere, dar discuția detaliată, așa cum am spus, o vom face la buget”.

Premierul a lipsit de la „Ora prim-ministrului”

Întâlnirea cu sindicaliștii este programată la aceeași oră la care Luca Niculescu fusese invitat în Camera Deputaților, la solicitarea AUR, pentru a da explicații despre deficitul bugetar și situația finanțelor publice.

Premierul nu a participat la dezbaterea parlamentară, Guvernul anunțând că acesta are programate întâlniri cu reprezentanții sindicatelor.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google