Salariile cresc, dar o ducem mai prost. De ce un venit mai mare nu înseamnă un trai mai bun și ce ar trebui să facă Guvernul Niculescu

Salariile cresc, dar o ducem mai prost. De ce un venit mai mare nu înseamnă un trai mai bun și ce ar trebui să facă Guvernul Niculescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Institutul Național de Statistică a anunțat recent că salariile românilor au crescut, dar de fapt noi o ducem mai prost. Cum aşa?

În luna august, salariul mediu net a ajuns la 5.688 de lei, cu 300 de lei mai mult decât în aceeași lună a anului trecut. Dar acești bani în plus nu sunt suficienți pentru a acoperi scumpirile.

Pentru că prețurile au crescut față de anul trecut mai mult decât majorarea salarială. Astfel, nivelul de trai nu a crescut, ci s-a erodat, a explicat pentru Spotmedia analistul economic Adrian Negrescu.

Românii primesc mai mulți bani, dar își permit să cumpere mai puțin

Deși salariile românilor au crescut în ultimul an, majorările nu au ținut pasul cu scumpirile, iar puterea de cumpărare a continuat să scadă.

Adrian Negrescu spune că august a fost a 14-a lună la rând în care salariul real a mers în jos.

”Creșterea salariului mediu net la 5.688 de lei în august, cu aproximativ 300 de lei mai mult decât acum un an, arată bine doar la prima vedere. Cei 300 de lei în plus înseamnă o creștere de 5,6%, în timp ce prețurile au urcat în același interval cu peste 6%.

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, românii primesc mai mulți bani, dar cu ei cumpără mai puțin. Statistica oficială confirmă asta: puterea de cumpărare a salariului a scăzut față de anul trecut, iar august a fost a 14-a lună la rând în care salariul real a mers în jos. Majorările salariale nu acoperă scumpirile, iar nivelul de trai nu a crescut, ci s-a erodat”, a precizat consultantul economic.

Serviciile, chiriile și energia pun presiune pe bugetele familiilor

Cele mai mari dificultăți sunt resimțite în cazul cheltuielilor de care oamenii nu se pot lipsi. Potrivit lui Adrian Negrescu, serviciile s-au scumpit cu peste 11% într-un an, iar carburanții, chiriile și energia se numără printre categoriile care pun presiune pe bugetele populației.

„Acestea nu sunt cheltuieli la care poți renunța”, subliniază Negrescu.

Potrivit acestuia, familiile care au de plătit chirii sau rate bancare simt tot mai devreme presiunea cheltuielilor lunare. Într-o primă etapă, oamenii renunță la vacanțe, haine și ieșiri în oraș, însă, pe măsură ce bugetul se restrânge, pot ajunge să reducă inclusiv cheltuielile pentru alimente.

ADVERTISING

Pensionarii și familiile cu venituri mici sunt printre cei mai afectați, deoarece cea mai mare parte a veniturilor lor este destinată alimentelor, utilităților și transportului.

„Pentru ei, inflația nu e un procent din statistici, ci o taxă ascunsă pe care o plătesc zilnic”, afirmă consultantul economic.

Scăderea puterii de cumpărare are efecte și asupra economiei, susține Negrescu. Pe măsură ce populația reduce cheltuielile, consumul scade, comercianții vând mai puțin, iar firmele ajung să amâne angajările și investițiile.

Ce ar trebui să facă Guvernul Niculescu pentru a limita efectele inflației

Adrian Negrescu consideră că noul guvern nu poate opri peste noapte scumpirile provocate de evoluțiile internaționale ale prețurilor petrolului și materiilor prime, dar poate evita măsurile care ar alimenta suplimentar inflația.

Una dintre priorități ar trebui să fie predictibilitatea fiscală, prin evitarea unor noi taxe pe consum și a majorărilor de accize în 2027.

ADVERTISING

„Fără taxe noi pe consum și fără majorări de accize în 2027, pentru că fiecare taxă nouă ajunge imediat în prețuri”, susține consultantul economic.

În opinia sa, reducerea deficitului bugetar ar trebui să se bazeze pe reforma statului și pe îmbunătățirea colectării veniturilor, inclusiv prin combaterea evaziunii fiscale, nu pe transferarea poverii asupra contribuabililor care își plătesc obligațiile.

„Un buget credibil liniștește piețele, stabilizează cursul leului și dă BNR spațiu să reducă dobânzile”, explică Negrescu.

În ceea ce privește energia și carburanții, consultantul susține menținerea mecanismului de ajustare a accizelor în funcție de cotațiile internaționale, precum și încurajarea concurenței și a producției interne. El avertizează că plafonarea prețurilor poate avea efecte nedorite, inclusiv apariția penuriilor.

O altă direcție importantă este utilizarea eficientă a fondurilor europene pentru investiții în energie, infrastructură și agricultură, domenii care pot contribui la reducerea costurilor pe termen lung.

Când ar putea crește din nou puterea de cumpărare

O revenire a puterii de cumpărare nu este așteptată imediat. Potrivit lui Adrian Negrescu, evoluția inflației va continua să fie influențată de prețurile energiei și carburanților, dar și de cursul de schimb.

Consultantul avertizează că iarna și începutul anului viitor vor continua să pună presiune asupra bugetelor populației. O ameliorare reală, în care salariile să crească mai repede decât prețurile, ar putea apărea abia în a doua jumătate a anului 2027.

Acest scenariu depinde însă de evitarea unor noi șocuri fiscale și de temperarea tensiunilor de pe piețele internaționale ale energiei.

”Până atunci, adevărul este simplu și incomod: salariile cresc, dar românii trăiesc mai prost decât acum un an. Iar fără o politică economică predictibilă, riscăm ca această perioadă de sacrificii să se prelungească mai mult decât ne permitem”, a concluzionat Adrian Negrescu.

BNR avertizează că inflația va continua să crească

În luna septembrie, rata anuală a inflației a urcat la 6,61%, de la 6,17% în august. Iar Banca Națională avertizează că inflația va depăși nivelul de 6,1% estimat anterior pentru luna decembrie.

Prețurile petrolului și energiei, conflictul din Orientul Mijlociu, seceta severă și evoluția cursului leu-euro sunt printre factorii care pot împinge prețurile în sus, potrivit BNR.

Există și factori care ar putea limita amploarea noilor creșteri de prețuri. Potrivit BNR, cererea de consum și cererea agregată pot tempera transmiterea scumpirilor la combustibili și energie către alte bunuri și servicii.

Cu alte cuvinte, dacă populația și firmele își limitează cheltuielile, companiile ar putea avea mai puțin spațiu pentru a transfera integral costurile suplimentare către clienți.

FMI și-a înrăutățit prognoza pentru România

Și FMI a revizuit în sus și estimările privind inflația. Prețurile de consum ar urma să crească, în medie, cu 8,2% în 2026, comparativ cu 7,8% cât anticipa instituția în primăvară.

Pentru anul viitor, inflația medie este estimată la 4,1%, față de prognoza anterioară de 3,9%.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google