Nouvorba: Cum încearcă guvernanții să închidă, dar să nu fie carantină

Nouvorba: Cum încearcă guvernanții să închidă, dar să nu fie carantină

România stă cocoțată pe un val trei pandemic greu de gestionat și de statele cu sisteme medicale mult mai performante și autoritățile fac spectacol mediatizabil din acrobațiile zilnice de-a face pe plac poporului. Doar că lucrează cu o proiecție destul de strâmbă atât a poporului, cât și a autorității.

De când epidemia a reînceput să împovăreze spitalele, iar medicii să tragă semnale de alarmă că lucrurile nu pot fi tratate lejer, oameni din ce în ce mai tineri fac forme severe și virusul a devenit mult mai contagios, guvernanții au o preocupare majoră: să dea asigurări că nu va fi instituită carantina. Pasol na turbinca, Carantino!

E un punctaj care a fost declinat în diverse forme, de la cea emoțională – românii vor sărbători pascale fără carantină – la cea grav-economică – Bucureștii cântăresc decisiv pentru economia țării, nu pot fi carantinați.

ADVERTISING

În această privință, un lucru e de remarcat: a existat concordanță desăvârșită între mesajele celor două capete ale Executivului și chiar o distribuție de roluri.

Președintele Klaus Iohannis a promis sărbătorile fără carantină, în vreme ce prim-ministrul Florin Cîțu a repetat angajamentul de a nu închide mall-urile, nici măcar în weekend.

Niciunul dintre ei nu a dat asigurări că încă 100 de locuri vor fi înființate în secțiile de Terapie Intensivă, laolaltă cu personal medical, prezentând, firește, și strategia de a obține asta.

Niciunul dintre ei nu a prezentat public rezultatele educației online – unde nu a mers, ce trebuie făcut, cum de încă sunt copii în afara procesului educațional, pentru că nu au tabletă și/sau acces la Internet.

Niciunul dintre ei nu a solicitat grăbirea raportului himeric făcut în spitalele COVID-19, acela care apare și dispare de pe agenda Ministerului Sănătății și în fața căruia orice solicitare de acces la informații de interes public pălește.

Pentru că poporul vrea normalitate și asta înseamnă mall și sărbători deschise celor dragi, au gândit probabil artizanii acestui punctaj.

Problema e că, la o analiză mai atentă, instituțiile care trebuie să gestioneze criza pandemică operează cu o grilă greșită pentru popor.

Butada cu care se scuză presa de can-can - că dacă oamenii ar citi cultură, li s-ar oferi cultură, dar cum ei dau click la știrea tabloid, atunci jurnalistul trebuie să-i servească potrivit cererii - este o justificare la fel de slabă a imposturii și în cazul politicienilor.

Poporul pe care și-l proiectează Președinția și Guvernul devine, în acest caz, un țap ispășitor tăcut și inofensiv, doar ce poate să facă poporul până la alegeri? Există celebra remarcă a lui Lukașenko, președintele (dictator) al Belarusului, care spune că nimic din ce decide el nu poate fi contra poporului, de vreme ce el e din popor. În interpretare slabă, așa arată populismul. Are o doză suficientă de mediocritate și caricatural, încât să fie recunoscut.

Așadar, poporul căruia i se adresează cei doi oficiali și în întâmpinarea dorințelor căruia vor să iasă nu ar fi fost dispus să asculte o dare de seamă despre spitale și școli. Nu ar fi vrut spitale capabile să îngrijească pacienții din ce în ce mai mulți ai pandemiei. Nicio strategie reală și decentă pentru educație, în locul acrobațiilor de tipul „elevii din anii terminali au nevoie de pregătirea de la școală, dar le închidem și accesul la școala online”.

Din ce cercetare sociologică au desprins cele două instituții portretul-robot al unui popor bănuit de toate stereotipurile: incult, sărac, ușor de amăgit și mai ales captiv recompenselor facile?

Punctajul autorităților este unul confortabil, care demonstrează din plin că habar nu au de ce a intrat AUR în Parlament, în vreme ce aproape jumătate dintre alegători nu votează.

Și atunci persistă în eroare și comit greșeala și mai mare de a încerca rețeta populismului, care, în esență, nu îi face niciodată pe alegători mai sătuli, mai fericiți sau mai reprezentați. Pentru că populismul nu lucrează cu un electorat real, ci cu schematizări care îi îndepărtează pe oameni și mai tare de autoritatea legitimă.

Poporul român e perfect capabil să înțeleagă cuvântul „carantină” și chiar necesitatea acesteia.

Sigur, dacă o înfățișezi sub forma unei vrăjitoare călare pe mătură, care te închide în casă, nu ai succes. Dar dacă îți înțelegi și asumi autoritatea, atunci e nevoie de informații, de dări de seamă, de mesaje responsabile, de context.

Problema oamenilor nu e că sunt inocenți intelectual sau sălbatici, ci că nu mai cred în legitimitatea autorităților.

Iar legitimitatea nu are de-a face cu plantarea unor copaci, în vreme ce în București se aud sirenele ambulanțelor tot mai sacadat.

Care a fost strategia, ce a vrut președintele să transmită și cui mergând să îngrijească natura, tocmai în ziua în care guvernanții și autoritățile locale au decis că e mai bine să nu ia nicio decizie, până când vreun scrib nu identifică un termen care să poată fi aplicat unor restricții, doar să nu îi spună carantină?

Într-un interviu pe care l-am făcut cu Yuval Noah Harari, acesta mi-a spus la un moment dat că, dacă omul nu are chef de istorie, vrea o pauză, istoria tot se întâmplă, și fără el. În cazul unui conducător politic, asta înseamnă să fii inoportun.

În tot acest context în care președintele plantează copaci, dar nici măcar el nu are raportul din secțiile COVID, ministrul Educației cere modificarea propriului ordin și insistă că școlile nu se închid, doar intră în vacanță, adică nici măcar bruma de educație online - pe care unii profesori reușeau să o facă bine, chiar deprinzând metode din mers -, prim-ministrul e arătat cu degetul pentru dubla măsura de la Timișoara și București, poporul nu are altceva de făcut decât să se refugieze în strategii individuale de salvare.

Pentru unii, mall-ul e un surogat de normalitate. Pentru alții, vitaminele, rețetele-minune, medicii-vraci. Pentru unii mai slabi, politicienii care promit că ei înving virusul sau că virusul e o invenție sau cei care arată cu degetul dușmani imaginari funcționează pe post de surogat de siguranță.

Pentru că puterea chiar are oroare de vid și atunci când autoritățile formale plătesc orice preț, numai să nu fie impopulare, spațiul gol e imediat ocupat.

Mai multe informații despre subiect:

Citește și alte texte de opinie scrise de Magda Grădinaru


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇