FCSB și-a găsit o nouă "perlă: "Ar juca și dacă n-ar fi regula"

FCSB și-a găsit o nouă "perlă: "Ar juca și dacă n-ar fi regula"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB și-a găsit un nou jucător tânăr de perspectivă.

Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB l-a lăudat pe Ricardo Pădurariu.

Tânărul de 19 ani a reușit să-și facă loc în primul 11 al FCSB în acest sezon, profitând și de regula U21 pe care o îndeplinește. Totuși, Mihai Stoica este convins că, după evoluțiile sale, Pădurariu ar fi titular la FCSB și fără regula impusă de Federația Română de Fotbal.

Pădurariu a devenit un fotbalist important, pe care FCSB poate obține o sumă mare de bani.

ADVERTISING

"A devenit un asset (trad. - bun) foarte important în echipa noastră. Ar juca și dacă n-ar fi regula", a declarat Mihai Stoica, la Fanatik.

Pădurariu l-a scos pe Risto Radunovic de pe poziția sa naturală și a forțat-o pe FCSB să-l mute la mijlocul terenului.

Clauză de reziliere de 50 de milioane de euro

Apărut recent în echipa FCSB, Ricardo Pădurariu a impresionat prin prestațiile sale.

Calitățile arătate în timpul meciurilor, la o vârstă fragedă, l-au determinat pe Gigi Becali, patronul FCSB, să-i pună o clauză uriașă de reziliere în contract.

ADVERTISING

"Pădurariu... I-am spus lui Meme acum vreo două săptămâni: 'Mihai, i-ai pus clauza de 30 de milioane?'. Și a zis: 'I-am pus de 50'. Bravo, i-am zis. 30 era prea puțin, el va juca la o mare echipă.

I-am zis: 'Mergi în fiecare zi și spune-i: fii serios, fii serios, fii serios!'. Este fotbalist de mare echipă", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

El este cotat la 700.000 de euro de Transfermarkt.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google