Un bărbat care a fost găsit înjunghiat în parcarea unui depozit din oraşul Voluntari a murit la spital, poliţiştii stabilind că principalul suspect este un cetăţean turc, de 39 de ani. Acesta este căutat de oamenii legii.
Poliţia Judeţeană Ilfov a transmis, marţi, că poliţiştii din Voluntari au fost sesizaţi, luni, în jurul orei 14.00, printr-un apel la 112, despre faptul că, în parcarea unui depozit de legume şi fructe din oraş, se află un bărbat care a fost înjunghiat.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical şi transportată la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. După cercetările la locul incidentului, poliţiştii au mers la acea unitate medicală, unde au aflat că victima a decedat.
"În urma activităţilor specifice poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, în cauză fiind vorba despre un bărbat, cetăţean turc, de 39 de ani. De asemenea, poliţiştii efectuează activităţi specifice pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov", a arătat Poliţia Ilfov.