Tensiuni la Turneul Campioanelor: Jessica Pegula, despre o rivală: "E o divă"

Tensiuni la Turneul Campioanelor: Jessica Pegula, despre o rivală: "E o divă"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jessica Pegula a lansat un atac dur la adresa Mirrei Andreeva, cu doar câteva zile înainte de startul Turneului Campioanelor. Americanca a fost surprinsă de camerele și microfoanele de pe teren în timp ce își critica adversara.

Cele mai bune opt jucătoare ale sezonului se vor întâlni între 8 și 15 noiembrie, la Indian Wells, în competiția care încheie sezonul WTA. Înaintea turneului, Pegula, ocupanta locului 5 mondial, a avut un discurs neașteptat despre rusoaica Mirra Andreeva, aflată pe poziția a treia în clasament.

ADVERTISING

În timpul unui antrenament, americanca a discutat cu antrenorul său, Mark Knowles, despre comportamentul tinerei jucătoare față de antrenoarea ei, Conchita Martinez.

„Mi-am pierdut respectul pentru ea. E o fată bună, dar trebuie să se maturizeze. Nu știu dacă e pentru că nu știe cum să gestioneze situația”, a spus Pegula, potrivit Marca.

Americanca a continuat criticile și a explicat ce ar fi făcut dacă s-ar fi aflat în locul Conchitei Martinez.

„Dacă aș fi antrenoarea ei și jucătoarea mea tocmai ar fi jucat patru game-uri grozave, ar conduce cu 4-0 și s-ar fi supărat pe mine, i-aș spune să nu-mi vorbească așa. E o divă și trebuie să fie coborâtă cu picioarele pe pământ”, a afirmat Pegula.

ADVERTISING

Totuși, americanca a recunoscut calitățile sportive ale rusoaicei și a spus că aceasta are potențialul de a ajunge una dintre cele mai bune jucătoare din circuit.

„Odată ce se va întâmpla asta, cred că va fi foarte bună. E minunată, are serviciul perfect. Se mișcă precum o pisică, e inteligentă și anticipează bine. Dacă ar avea mentalitatea lui Coco Gauff, ar fi mai bună decât Coco”, a mai spus Pegula.

Cum arată grupele de la Turneul Campioanelor

Cele două jucătoare au fost repartizate în grupe diferite și se pot întâlni doar în semifinale sau în finală.

ADVERTISING

Jessica Pegula le va avea ca adversare în grupă pe Elena Rybakina, Coco Gauff și Linda Noskova.

De partea cealaltă, Mirra Andreeva va juca împotriva Arynei Sabalenka, Elinei Svitolina și Karolinei Muchova.

Primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în semifinale.

Miza financiară este una importantă. Fondul total de premiere pentru proba de simplu este de opt milioane de dolari. Jucătoarea care câștigă toate meciurile poate încasa până la 3,37 milioane de dolari, sumă care include și indemnizația de participare.

În plus, un parcurs perfect îi aduce câștigătoarei 1.500 de puncte în clasamentul WTA.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google