UE şi Marea Britanie caută soluţii de cooperare în privinţa vaccinurilor

UE şi Marea Britanie caută soluţii de cooperare în privinţa vaccinurilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Uniunea Europeană şi Marea Britanie caută soluţii pentru depăşirea disensiunilor şi pentru intensificarea cooperării în privinţa aprovizionării cu vaccinuri, anunţă Comisia Europeană şi Guvernul Boris Johnson.

„Ne confruntăm toţi cu aceeaşi pandemie, iar al treilea val face cooperarea între UE şi Marea Britanie cu atât mai importantă. Discutăm despre ce poate fi făcut în plus pentru a asigura o relaţie reciproc benefică între Marea Britanie şi UE în cazul Covid-19„, anunţă Comisia Europeană şi Guvernul britanic, într-un comunicat comun.

"Ţinând cont de interdependenţele noastre, încercăm să găsim soluţii specifice pe care să le aplicăm pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a crea o situaţie de câştig reciproc şi a extinde aprovizionarea cu vaccinuri a cetăţenilor noştri.

ADVERTISING

În ultimă instanţă, deschiderea şi cooperarea globală a tuturor ţărilor vor fi esenţiale pentru depăşirea acestei pandemii şi asigurarea unei pregătiri mai bune în scopul abordării viitoarelor provocări. Vom continua discuţiile", subliniază Comisia Europeană şi Guvernul de la Londra.

Rsetricții privind exporturile

Uniunea Europeană a anunţat, miercuri, impunerea de restricţii suplimentare privind exporturile de vaccinuri, în contextul tensiunilor cu Guvernul Marii Britanii.

"Uniunea Europeană se confruntă cu o gravă situaţie epidemiologică şi continuă să exporte un volum important spre ţări care produc propriile vaccinuri sau sunt mai avansate în campaniile de vaccinare.

ADVERTISING

În acest context, am adoptat două modificări în mecanismul actual privind controlul exporturilor, pentru a garanta aprovizionarea statelor membre UE", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Funcţionarea economiei în beneficiul oamenilor.

Sistemul actual, aprobat de Uniunea Europeană în ianuarie, prevede ca exporturile de vaccinuri anticoronavirus în afara spaţiului comunitar să aibă aprobarea statului UE de unde pleacă dozele şi a Comisiei Europene.

ADVERTISING

Acum, Comisia Europeană va înăspri condiţiile de export spre ţările care au propriile capacităţi de producţie de vaccinuri şi care nu exportă vaccinuri spre Uniunea Europeană.

Anumite ţări blochează exporturile de doze de vaccin anti-Covid-19 spre Uniunea Europeană "fie prin lege, fie prin aranjamente contractuale cu producători de vaccinuri", argumentează Comisia Europeană, care va introduce principiul "reciprocităţii" în relaţia cu astfel de ţări.

Uniunea Europeană a exportat aproximativ zece milioane de doze de vaccinuri anticoronavirus în Marea Britanie în perioada 1 februarie - 15 martie, dar nu a primit nicio doză din vaccinurile produse de compania AstraZeneca pe teritoriul britanic.

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇