Trudeau acuză guvernul Indiei că ar fi comandat un asasinat în Canada UPDATE

Trudeau acuză guvernul Indiei că ar fi comandat un asasinat în Canada <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Canada susţine că deţine informaţii credibile care leagă agenţi guvernamentali indieni de uciderea unui lider sikh în provincia Columbia Britanică, în luna iunie, şi a precizat că a expulzat un oficial indian de rang înalt care lucra pentru serviciile de informaţii.

Premierul Justin Trudeau a declarat că orice implicare a unui guvern străin în uciderea unui cetăţean canadian pe teritoriul canadian reprezintă „o încălcare inacceptabilă a suveranităţii”, relatează Reuters.

Hardeep Singh Nijjar a fost împuşcat mortal în faţa unui templu sikh din Surrey, pe 18 iunie. Nijjar susţinea o regiune sikh sub forma unui stat independent, Khalistani, şi a fost catalogat de India drept "terorist".

ADVERTISING

"Agenţiile de securitate canadiene au urmărit în mod activ acuzaţii credibile privind o posibilă legătură între agenţi ai guvernului indian şi uciderea unui cetăţean canadian, Hardeep Singh Nijjar", a afirmat Trudeau într-o declaraţie de urgenţă făcută în faţa Parlamentului.

"Canada şi-a declarat îngrijorarea profundă în faţa celor mai înalţi oficiali din domeniul serviciilor de informaţii şi de securitate ai guvernului indian. Săptămâna trecută, la G20, i le-am comunicat personal şi direct premierului Modi, în termeni foarte clari", a precizat Trudeau.

ADVERTISING

UPDATE La rândul său, ministrul de Externe, Melanie Joly, a declarat reporterilor că Ottawa l-a expulzat pe şeful serviciilor de informaţii indiene din Canada, dar nu a dat alte detalii.

Și India a expulzat marți un înalt diplomat canadian, pe măsură ce conflictul dintre cele două țări a escaladat.

Săptămâna trecută, New Delhi a declarat că Modi i-a transmis lui Trudeau îngrijorările puternice legate de protestele din Canada la adresa Indiei.

Canada are cea mai numeroasă populaţie sikh în afara statului natal Punjab din India, iar ţara a fost locul multor proteste care au iritat India.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇