Un bărbat din Timișoara a murit electrocutat, la duș

Un bărbat din Timișoara a murit electrocutat, la duș
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 40 de ani din Timişoara a fost găsit mort, luni seară, în propria locuinţă. Se pare că a încercat să facă duş şi s-a electrocutat.

”La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 18:51, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Timişoara au fost sesizaţi despre o persoană, posibil electrocutată, pe strada Gării, din municipiul Timişoara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, echipajul medical, declarând decesul bărbatului, în vârstă de 40 de ani”, a transmis IPJ Timiş.

ADVERTISING

Potrivit anchetatorilor, bărbatul care locuia singur într-un apartament din Timişoara s-a electrocutat, după ce a intrat în baie să facă un duş.

Cel mai probabil, instalaţia cu care încălzea apa era defectă, însă acest lucru îl vor stabili poliţiştii criminalişti.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Timişoara, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor de urmare”, a mai precizat IPJ Timiş.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇