Time prezintă un program care dă fiori pentru al doilea mandat Trump: ”Președinția imperială care ar remodela America și rolul său în lume”

Time prezintă un program care dă fiori pentru al doilea mandat Trump: ”Președinția imperială care ar remodela America și rolul său în lume”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat ”If he wins” (”Dacă câştigă”) ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă, în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.

Candidatul republican, judecat în prezent în primul proces penal împotriva unui fost preşedinte american la New York, în dosarul Stormy Daniels, a acordat două interviuri revistei Time, care a publicat un material în care prezintă ce vrea să facă miliardarul într-un eventual al doilea mandat la Casa Albă.

Revista cataloghează acest proiect pentru al doilea mandat drept ”preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume”.

Tabere de imigranţi fără acte şi expulzare

Acesta este vârful de lance al campaniei lui Donald Trump.

În cazul în care va fi ales, miliardarul va face din expulzarea în masă a migranţilor unul dintre primele sale obiective.

ADVERTISING

Este vorba despre aproape 11 milioane de oameni.

”Trump mi-a spus că va fi pregătit să construiască tabere de detenţie a imigranţilor şi să desfăşoare armata americană atât la frontieră, cât şi înăuntrul ţării”, scrie jurnalistul Time.

”Garda Naţională (un corp de armată al statelor) ar trebui să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu, voi folosi armata”, adică trupe federale, declară Donald Trump.

Când i se atrage atenţia că armata nu poate fi desfăşurată împotriva civililor, el răspunde că ”ei, bine, ăştia nu sunt civili. Sunt oameni care nu sunt legal în ţara noastră. Aceasta este o invazie a ţării noastre. O invazie cum nicio ţară n-a cunoscut probabil până acum”.

Controlul femeilor însărcinate

În urma primului său mandat, unii observatori n-au ezitat să observe anumite asemănări cu capodopera lui Margaret Atwood ”The Handmaid's Tale” (”Povestea cameristei”).

ADVERTISING

Planul său împotriva avortului în America alimentează această comparaţie.

Candidatul republicanilor a sugerat că ar putea lăsa statele să supravegheze femeile însărcinate, pentru a aplica legile avortului.

”Cred că (statele) ar putea s-o facă”, a declarat el, după ce Curtea Supremă şi-a abrogat propria hotărâre ”Roe v. Wade” care consacra dreptul constituţional al avort.

Aproximativ 20 de state americane au interzis ulterior avortul în totalitate sau parţial.

”Nu contează dacă mă simt eu în largul meu sau nu (din această cauză). Asta n-are nicio importanţă, pentru că statele sunt cele care vor lua deciziile”, a adăugat el.

Folosirea Justiţiei pentru răzbunare

În cazul în care Donald Trump va ajunge din nou în Biroul Oval, Joe Biden are de ce să-şi facă griji, pentru că adversarul său politic vrea să se răzbune, în contextul în care este inculpat în patru procese penale.

ADVERTISING

Aceasta este o situaţie fără precedent în istoria Statelor Unite.

Întrebat de jurnalistul de la Time dacă intenţionează ”să se ia” de Biden dacă e reales, Trump îi răspunde că ”asta depinde de ce se întâmplă cu Curtea Supremă”.

Cei nouă judecători - dintre care trei au fost numiţi de către Donald Trump - dezbat în prezent o imunitate pe care acesta o pretinde ca fost preşedinte, care l-ar putea ajuta să scape de unele procese penale.

”Dacă spun că un preşedinte nu beneficiază de imunitate, atunci Biden, sunt sigur, va fi urmărit pentru toate crimele sale”, declară Donald Trump.

Time evocă temeri cu privire la o instrumentalizare a Justiţiei în scopul unei răzbunări personale.

Această îngrijorare persistă în urma interviului, în contextul în care Donald Trump spune că ar putea să-i concedieze pe procurorii americani care-i refuză ordinele de a urmări pe cineva.

Acest lucru ar călca în picioare ”o tradiţie a aplicării independente a legii care datează de la înfiinţarea Americii”, scrie jurnalistul. ”Depinde de situaţie”, precizează Trump.

Graţiere pentru sine şi susţinători

Donald Trump s-ar putea graţia în unele dosare federale şi intenţionează s-o facă şi pentru cele 800 de persoane care au pledat vinovat sau au fost găsite vinovate în luarea cu asalt a Capitoliului din ianuarie 2021, în urma unui discurs incendiar pe care l-a susţinut.

Între alte puncte abordate în interviu, rezumate de jurnalist, candidatul republicanilor are în vedere ”să nu ajute un aliat atacat în Europa sau în Asia, dacă consideră că ţara respectivă nu plăteşte suficient pentru propria sa apărare”.

”El ar goli funcţia publică americană, ar desfăşura Garda Naţională în oraşele americane după cum pofteşte, ar închide biroul de pregătire împotriva pandemiilor de la Casa Albă”, enumeră jurnalistul.

În privinţa administraţiei sale, Donald Trump vrea să se înconjoare doar cu oameni care l-au susţinut după ce a fost înfrânt în 2020 şi care susţin în continuare falsa sa afirmaţie potrivit căreia i-au fost furate alegerile.

Jurnalistul îl întreabă ”nu vedeţi de ce numeroşi americani consideră aceste discursuri despre dictatură contrare principiilor noastre cele mai de preţ?”.

Donald Trump îl lasă perplex. ”Cred că mulţi oameni iubesc această” atmosferă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇