Planul prin care Trump vrea să oprească războiul din Ucraina

Planul prin care Trump vrea să oprească războiul din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump e convins că poate aduce pacea în Ucraina prin negocieri cu Moscova. Abordarea lui este contestată, însă, de experții în politică externă și de unii membri ai Partidului Republican.

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a spus în cadru privat că poate pune capăt războiului din Ucraina presând Kievul să renunțe la unele teritorii, susțin surse citate de Washington Post.

Concret, Trump vrea să preseze Ucraina să cedeze Crimeea și regiunea estică Donbas în favoarea Rusiei, potrivit celor care au discutat pe acest subiect cu candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA sau cu consilierii săi.

Această abordare ar reprezenta o răsturnare dramatică a politicii președintelui Joe Biden, care a condamnat deschis agresiunea rusă și a furnizat sprijin militar Ucrainei, notează ziarul american.

Ce crede Trump că e în stare să facă și de ce ar fi "o afacere groaznică"

Donald Trump a spus în mai multe rânduri că, dacă ar fi reales, ar negocia în mai puțin de 24 de ore un plan de pace între Rusia și Ucraina, chiar înainte de a se reinstala la Casa Albă.

El a refuzat, însă, de mai multe ori, să precizeze public cum ar proceda exact pentru a pune capăt rapid războiului, care a depășit doi ani și a costat până acum viețile a mii de militari și civili.

ADVERTISING

Analiștii de politică externă aliniați cu linia fostului președinte au menționat abordarea amenințărilor la adresa intereselor SUA din partea Chinei și căutarea unor modalități de a inversa dependența crescândă a Rusiei de China pentru asistență militară, industrială și economică. Ei au recunoscut, de asemenea, limitarea expansiunii NATO.

Trump a spus în cadru privat că el crede că atât Rusia, cât și Ucraina "vor să scape onorabil" și "vor o cale de ieșire" din război, iar populația din regiunile ucrainene care ar fi cedate ar fi mulțumită să facă parte din Rusia, a spus o persoană care a discutat pe acest subiect direct cu Trump.

Acceptarea controlului rus asupra unor teritorii ale Ucrainei ar întări, însă, regimul autoritar al lui Putin, după ce acesta a declanșat cel mai mare război terestru din Europa de după Al Doilea Război Mondial. Unii dintre susținătorii lui Trump au încercat să-l convingă să nu facă asta.

"Mi-am petrecut 100% din timp vorbind cu Trump despre Ucraina", a spus senatorul Lindsey Graham, un fost critic al lui Trump, devenit aliatul acestuia. "(Putin) trebuie să plătească un preț. Nu poate câștiga după așa ceva", a adăugat Graham.

ADVERTISING

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat în mai multe rânduri că nu va accepta să cedeze teritorii.

O astfel de opțiune ar pune Ucraina într-o poziție mai proastă, fără garanții că Rusia nu s-ar reînarma și ar relua ostilitățile, așa cum a făcut, de altfel, în trecut, a spus Emma Ashford, membră a think tank-ului Stimson Center. "E o afacere groaznică", a spus ea, despre varianta lui Trump.

Spre deosebire de predecesorul său la Casa Albă, președintele Joe Biden a abordat o linie dură față de Putin. În discursul său despre Starea Uniunii, el a spus că "Putin este în marș, invadează Ucraina și răspândește haos în toată Europa și nu numai", iar Ucraina încearcă să se apere.

Președintele a schițat un plan pe termen lung de sprijin pentru Ucraina, care ar urma să-și dezvolte capacitățile militare în acest an, astfel încât să ajungă într-o poziție mai bună pentru a trece la ofensivă anul viitor.

Însă ajutorul american e blocat de mai multe luni în Congres, unde președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, conduce o revoltă a republicanilor împotriva administrației Biden.

Trump i-a presat pe membrii republicani ai Congresului să se opună ajutorului suplimentar oferit Ucrainei, iar revenirea sa la Casa Albă i-ar extinde semnificativ influența asupra acestei dezbateri, notează cotidianul american.

ADVERTISING

Poziția lui Trump, un pericol la adresa securității SUA și a Europei

În linii mari, planul lui Trump urmează abordarea pe care el o avea când era președinte. Preferința sa pentru summit-uri inutile în locul dedicării detaliilor politice, încrederea exacerbată în abilitățile sale de negociere și lipsa de tact în fața protocoalelor diplomatice au marcat politica externă din timpul mandatului său.

Trump l-a complimentat consistent pe Putin, exprimându-și admirația pentru stilul său dictatorial și a făcut tot posibilul să nu-l critice, cel mai recent episod fiind moartea disidentului rus Alexei Navalnîi. El nu a cerut nici eliberarea lui Evan Gershkovich, reporterul de la Wall Street Journal închis de un an în Rusia fără un proces.

"Inexplicabila relație de admirație a lui Trump cu Putin, pe lângă ostilitatea lui fără precedent față de NATO, nu le pot oferi Europei și Ucrainei nicio încredere în vreun acord cu Rusia", a spus Tom Donilon, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Barack Obama.

"Comentariile lui Trump că ar lăsa Rusia să facă orice dorește cu aliații noștri europeni sunt printre cele mai neliniștitoare și periculoase declarații făcute de un candidat al unui partid important la funcția de președinte. Poziția sa reprezintă un pericol clar și prezent la adresa securității SUA și a Europei", a subliniat Donilon.

Lindsey Graham a spus că a avertizat împotriva acordării de teritorii ucrainene Rusiei și dorește ca Trump să îmbrățișeze ideea ca Ucraina să adere la NATO. "Pentru mine, modul în care termini acest război este să te asiguri că Ucraina intră în NATO și în UE. El nu spune mare lucru despre asta, nici nu știu dacă se gândește prea mult la asta", a recunoscut aliatul lui Trump.

În declarațiile sale publice despre război, fostul președinte american nu a dat prea multe detalii despre cum ar negocia cu Putin și Zelenski. "I-aș spune fiecăruia anumite lucruri pe care nu le-aș spune restului lumii și, de aceea, nu vă pot spune mai multe despre asta", a afirmat el, într-un interviu realizat în martie.

Când dai o mână de ajutor și ți se ia tot brațul

Experții în Rusia se îndoiesc că eforturile de pace ale lui Trump ar avea succes. Fiona Hill, membră a organizației Brookings Institution, fostă consilieră a lui Trump și ulterior un critic acerb al acestuia, a spus că această abordare îi amintește de anul 2017, când mai mulți experți străini i-au prezentat acestuia diverse planuri de pace, iar el a considerat că poate media disputa dintre Rusia și Ucraina doar cu puterea charismei sale.

"Echipa lui Trump se gândește foarte mult la asta în culise, că este doar o chestiune Ucraina - Rusia. Se gândesc la asta ca la o dispută teritorială, în loc să o vadă ca o viitoare problemă de securitate a Europei și a lumii", a spus ea.

Nici măcar încheierea unui armistițiu nu ar fi atât de simplă. În 2022, Kremlinul a anunțat anexarea a patru provincii sudice și estice ale Ucrainei. Întrucât Kievul încă are controlul asupra celei mai mari părți a teritoriului țării, e posibil ca orice tentativă de a rezolva conflictul prin concesii teritoriale să implice o înțelegere mai amplă, dacă nu cumva ambele tabere acceptă să conserve liniile frontului din momentul semnării acordului.

Ucraina și aliații europeni s-ar opune, probabil, eforturilor lui Trump de a cădea la înțelegere cu Moscova, crede Hill. Ea a adăugat că Statele Unite au o marjă limitată pentru a obține un acord unilateral, întrucât relaxarea sancțiunilor occidentale aplicate Rusiei ar depinde de cooperarea europeană.

"Nicio pârghie pe care o au Statele Unite nu pot să oblige conducerea ucraineană să se angajeze în politici care ar constitui o sinucidere politică pe plan intern. Și nicio pârghie pe care o au Statele Unite nu poate obliga Ucraina să cedeze teritorii sau să se angajeze în asemenea tipuri de concesii. Aceasta este o situație în care, dacă vrei să dai o mână de ajutor, cealaltă parte ar dori foarte repede tot brațul", a explicat Michael Kofman, expert în războiul Rusia - Ucraina la centrul de cercetare Carnegie Endowment for International Peace.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇