Prințul Philip al Marii Britanii, care a murit în 9 aprilie, va avea parte de o înmormântare ecologică.
Sicriul său va fi confecționat din lână, iar prințul consort va fi dus pe ultimul său drum cu o mașină electrică, un Land Rover, potrivit Independent.
Înmormântarea ducelui de Edinburgh va avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la ora 15:00, la Capela Sf. Gheorghe din Windsor.
Dar, din cauza restricțiilor impuse din cauza coronavirusului, doar 30 de oameni vor putea participa.
Ceremonia va onora interesul prințului Philip pentru mediu, arătat de-a lungul vieții, și va avea câteva ”note ecologice”.
Land Rover-ul care va transporta sicriul ducelui prin terenul castelului Windsor până la capelă este un vehicul hibrid. Însuși prințul Philip a ajutat la proiectarea acestuia în 2005.
Un alt aspect ecologic ar fi sicriul. Se spune că Palatul Buckingham ia în considerare un sicriu... din lână. Sicriele din lână sunt fabricate exclusiv din materiale care sunt ușor biodegradabile și sunt întărite de carton reciclat.
În interior, acestea sunt căptușite cu bumbac organic, iar marginile sunt finisate cu iută.
Înmormântarea are loc în a opta zi de doliu național, care a început în ziua anunțării morții ducelui. Funeraliile vor fi televizate.