Cum și-l amintesc șefii de state și mari lideri spirituali pe prințul Philip al Marii Britanii

Cum și-l amintesc șefii de state și mari lideri spirituali  pe prințul Philip al Marii Britanii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Foști și actuali șefi de stat din întreaga lume, dar și lideri spirituali marcanți i-au scris reginei Angliei pentru a-i transmite condoleanțe și a-i spune cum și-l amintesc pe prințul consort Philip. Acesta a murit vineri, la vârsta de 99 de ani.

Actualul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că administrația de la Casa Albă i-a trimis Regilei Elisabeta a II-a un mesaj de condoleanțe. Biden a spus că Philip a fost ”un tip dat naibii”. Și a amintit că ducele de Edinburg a luptat în Al Doilea Război Mondial, a susținut cauze legate de mediu. Practic, și-a trăit viața slujindu-și țara, a mai spus Biden, citat de BBC.

ADVERTISING

Și foștii șefi de stat americani au transmis mesaje de condolenațe. Spre exemplu, Barak Obama a spus că ducele de Edinburgh a fost ”un om remarcabil, care a contribuit la o guvernare solidă, cu înțelepciune călăuzitaoare”, în Marea Britanie.

De la celălalt capăt al lumii, președintele chinez Xi Jinping a trimis condoleanțele Beijingului către Casa Regală a Marii Britanii.

Mesajele caselor regale din Europa

Regele Filip al Spaniei și soția sa Letiția i-au scris ”mătușii Lilibeth” (prenume de alint cu care Philip se referea la soția sa, Regina Angliei – n.red.) că nu vor uita niciodată momentele petrecute alături de prințul consort.

ADVERTISING

Regele Suediei, Carl Gustav, a transmis că Philip ”a fost un prieten al familiei noastre vreme de mulți ani și am prețuit această relație”. Iar purtătoarea de cuvânt a casei regale a spus că, de fapt, Carl Gustav și Philip de Edinburgh au și navigat împreună. Și că au rămas prieteni pe viață.

Mesaje de condoleanțe în care au evidențiat personalitatea și empatia de care dădea dovadă Philip au trimis și casele degale ale Olandei și Belgiei.

Australia, Canada, dar și țările africane și-au exprimat regretul

Premierul Australiei, Scott Morrison, a spus că prințul Philip a fost ”statornic, de încredere și care și-a susținut mereu regina”. Morrison a participat și la o slujbă comemorativă pentru ducele de Edinburgh, la Sydney.

ADVERTISING

În timpul serviciului religios, cardinalul Kanishka de Silva Raffel a spus că întreaga comunitate pe care o păstorește este ”profund mâhnită”, de moartea prințului.

”În timpul numeoraselor sale vizite în Australia, am ajuns să-l cunoaștem ca pe un om devotat, care arăta compasiune și curiozitate intelectuală. Era un spirit generos”, a spus da Silva Raffel.

În Wellington, capitala Noii Zeelande, are loc astăzi la prânz o ceremonie memorială pentru ducele de Edinburgh, în cursul căreia se vor trage 41 de salve de tun.

Primul ministrul al Canadei, Justin Trudeau, a spus că ducele de Edinburg a contribuit la crearea ”unei bune părți din fibra socială țării noastre și a lumii”

Și primierii Iranului, Imran Khan și al Indiei, Narendra Modi, au subliniat realizările prințului.

Uhuru Kenyatta, președintele Kenyei, a transmis că Philip a fost ”un simbol central al familiei și unității”, atât în Marea Britanie, cât și în lume.

Și Zimbabwe, care n-a avut o relație bună cu Marea Britanie în ultimii ani, a transmis mesaje de condoleanțe.

Marii lideri spirituali ai lumii spun, de asemenea, că l-au prețuit pe prințul consort.

Deja Papa Francisc și-a exprimat admirația pentru ”devotamentul față de familie și căsătorie” al lui Phillp.

În paralel, Dalai Lama – liderul spiritual al tibetanilor – le-a scris Reginei Elisabeta a II-a și prințului Charles că ducele de Edinburg și-a trăit viața cu rost pentru cei din jurul său.

Ceremonii comemorative pentru prințul Philip se vor mai organiza și în zilele următoare. Iar înmormântarea sa va avea loc pe 17 aprilie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇