Cum se vor desfășura funeraliile prințului Philip. A fost activată Operațiunea Forth Bridge

Cum se vor desfășura funeraliile prințului Philip. A fost activată Operațiunea Forth Bridge
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ca și în cazul unui eventual deces al reginei Elisabeta a II-a, există un plan în vigoare care a fost activat la moartea prințului Philip.

Protocolul, cunoscut sub numele de ”Operațiunea Forth Bridge”, stabilește în detaliu cum se vor desfășura funeraliile și înmormântarea.

Planul este în vigoare din anii 1960 și a fost dezvăluit acum câțiva ani, scrie Independent.

Procedurile în cazul morții prințului Philip și al reginei Elisabeta a II-a sunt ușor diferite față de cazul ceilorlalți membri ai familiei regale.

ADVERTISING

Doliu național

Atfel, potrivit protocolului, țara va intra în doliu național, steagurile vor fi coborâte în bernă, iar cei care prezintă știri despre deces trebuie să se îmbrace în negru.

În 2002, Peter Sissons de la BBC a fost criticat pentru că purta o cravată roșie atunci când a anunțat moartea reginei mamă a Marii Britanii, Elisabeta.

La rândul lor, membrii Parlamentului britanic vor purta banderole negre. Evenimentele publice vor fi reprogramate și se vor desemna zone unde oamenii pot aduce flori ca omagiu pentru prințul Philip.

ADVERTISING

Regina Elisabeta a II-a va intra într-o perioadă de doliu, care va dura probabil 8 zile, timp în care toate evenimentele la care ar fi urmat să participe vor fi anulate.

Însă, din cauza pandemiei, regina avea oricum un program redus de evenimente și apariții publice.

Prințul Philip și-a dorit o înmormântare simplă

În ceea ce privește înmormântarea, prințul Philip a spus că preferă să fie simplă, iar dorința sa va fi respectată.

Ar fi cerut însă o ceremonie militară, în calitate de veteran al Marinei Regale. Slujba de înmormântare va avea loc probabil la Capela St. George din castelul Windsor din Berkshire.

ADVERTISING

Cu toate acestea, restricțiile impuse de pandemie pot schimba planurile de înmormântare.

Majoritatea monarhilor britanici sunt înmormântați în mănăstirea Westminster și în capela St. George, dar atât regina Victoria, cât și prințul Albert sunt îngropați într-un mausoleu din grădinile Frogmore, pe terenul castelului Windsor.

Astfel, probabil că și prințul Philip va fi înmormântat în grădinile Frogmore. Publicul nu ar avea voie să vadă corpul neînsuflețit.

Se va schimba linia succesiunii?

Ducele de Edinburgh nu se afla în linia succesiunii pentru tron, astfel că nimic nu se va schimba după moartea sa.

Prințul Charles este primul pe linia succesorală, prințul William este al doilea în linie la tron, urmat de cei trei copii ai lui și ai lui Kate: George, Charlotte și Louis.

Prinţul Philip al Marii Britanii a murit, vineri, la vârsta de 99 de ani. După anunțul decesului, politicienii au transmis condoleanțe, zeci de oameni au dus flori la Palatul Buckingham, iar steagurile au fost coborâte în bernă.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇