Rusia amenință Marea Britanie și SUA și prezice divizarea Ucrainei "în mai multe state"

Rusia amenință Marea Britanie și SUA și prezice divizarea Ucrainei "în mai multe state"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraina s-ar putea dezintegra „în mai multe state” din cauza politicii ţărilor occidentale, a declarat marţi secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev.

„Rezultatul politicii Occidentului şi al regimului de la Kiev, aflat sub controlul acestuia, nu poate fi decât dezintegrarea Ucrainei în mai multe state”, a afirmat Patruşev (foto), adăugând că „scenariile tragice ale crizelor mondiale din ultimii ani şi de astăzi sunt provocate de Washington”.

El s-a pronunţat în favoarea planurilor de "demilitarizare" a Ucrainei în cadrul "operaţiunii speciale militare" ruse pe motiv că reînarmarea ţării vecine ar "reprezenta o ameninţare pentru Rusia", inclusiv din punctul de vedere al "dezvoltării şi utilizării armelor nucleare, chimice şi biologice".

ADVERTISING

"În încercarea de a zdrobi Rusia, americanii - prin protejaţii lor de la Kiev - au decis să creeze un antipod la ţara noastră, alegând cu cinism Ucraina pentru aceasta şi încercând să dezbine un popor, în esenţă, unit", a spus Patruşev, fost director FSB (ex-KGB), într-un interviu acordat oficiosului rus Rossiiskaia Gazeta, citat de EFE.

În interviul adresat publicului din ţara sa, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei a insistat asupra faptului că "astăzi, singurul lucru care uneşte popoarele care trăiesc în Ucraina este frica de barbaria batalioanelor naţionaliste".

Săptămâna trecută, armata rusă a recunoscut pentru prima oară că are în vedere nu doar "eliberarea" Donbasului, dar şi deschiderea unui coridor terestru către Crimeea anexată în 2014 şi totodată accederea la regiunea separatistă Transnistria, din estul Republicii Moldova, locuită de o majoritate rusofonă.

ADVERTISING

Kievul acuză Moscova de "agresiune neprovocată" şi genocid împotriva poporului ucrainean.

Ziua 62 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

Amenințări pentru Kiev și Londra

Tot marți, ministerul rus al Apărării a avertizat că va lansa atacuri împotriva capitalei ucrainene Kiev dacă trupele ucrainene vor utiliza arme furnizate de Marea Britanie împotriva teritoriului rus, după ce un înalt oficial britanic a susţinut o astfel de posibilitate.

"Aşa cum am avertizat, Forţele armate ruse sunt pregătite 24 de ore din 24 să lanseze atacuri de represalii cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune împotriva centrelor decizionale din Kiev", a atenţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

ADVERTISING

"Dorim să subliniem că incitarea directă de către Londra a regimului de la Kiev de a întreprinde astfel de acţiuni va avea - în cazul unei încercări de a le pune în aplicare - un răspuns proporţional imediat", a adăugat el.

Ministerul rus al Apărării a mai spus că, în cazul unor astfel de lovituri ruseşti, nu ar fi neapărat o problemă dacă reprezentanţi ai unei anumite ţări occidentale ar fi localizaţi la centre de decizie ale Ucrainei, notează Reuters.

Secretarul de stat al forţelor armate ale Regatului Unit, James Heappey, a apreciat marţi drept "legitimă" posibila atacare de către armata ucraineană a unor ţinte militare de pe teritoriul rusesc, chiar dacă armele folosite sunt de origine britanică.

Într-o declaraţie la „Times Radio”, el a estimat că "este perfect legitim ca Ucraina să ţintească în interiorul Rusiei pentru a submina logistica, care altfel ar duce direct la decese pe pământ ucrainean".

Heappey a spus că "nu este neapărat o problemă" dacă armele furnizate de guvernul britanic sunt folosite pentru a ataca acele ţinte din Rusia.

Guvernatorului regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a denunţat marţi un nou atac ucrainean împotriva unui sat din această regiune rusă de la graniţa cu Ucraina, în urma căruia patru clădiri au fost avariate, după un altul care ar fi comis la 19 aprilie, soldat cu trei răniţi şi mai multe pagube materiale.

Luni, guvernatorul a denunţat atacuri împotriva localităţilor Nehoteevka şi Juravliovka, în urma căruia 14 case au fost avariate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇