Marea Britanie spune că Putin e furios, dar rușii n-au învățat nimic din 55 de zile de război

Marea Britanie spune că Putin e furios, dar rușii n-au învățat nimic din 55 de zile de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a informat pe miniștrii cabinetului său cu privire la ultimele evoluții din Ucraina.

El a spus că poziția Ucrainei este una „periculoasă” – cu președintele rus Vladimir Putin „furios din cauza înfrângerilor, dar hotărât să declare victoria indiferent de costurile în vieți omenești”, scrie The Guardian.

Un consilier senior pentru securitate națională al lui Johnson a mai spus cabinetului că Putin s-a concentrat asupra regiunii Donbas și că „următoarea fază a războiului va fi probabil un conflict de uzură, care ar putea dura câteva luni”.

ADVERTISING

Rușii încearcă să profite de avantajul numeric, dar nu o fac bine, iar ucrainenii au demonstrat deja că nu se vor lăsa ușor, au mai aflat miniștrii britanici.

„Există semnale că Rusia n-a învățat nimic din eșecurile anterioare din nordul Ucrainei. Există dovezi că trupele s-au angajat în luptă în mod fragmentat.

Rapoartele despre moralul slab al (trupelor) Rusiei au continuat și sunt informații că unii soldați și-au părăsit unitățile și au refuzat să lupte”, a precizat purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson.

ADVERTISING

Înaintea unui apel cu alți lideri mondiali programat pentru această după-amiază, premierul a spus că este „mai vital ca niciodată să creștem sprijinul global”, inclusiv oferind Ucrainei mai multe arme defensive și impunând mai multe sancțiuni împotriva Rusiei.

În acest context, presa britanică a aflat că Regatul Unit va trimite în Ucraina și lansatoare blindate de rachete aer-sol de mare viteză, pe lângă cele portabile, informația urmând să fie confirmată oficial în aceste zile.

Harta operațiunilor armatei ruse, la zi, publicată de Marea Britanie:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇