Soldați ucraineni se antrenează în Marea Britanie cu noile blindate pe care le-au primit (Video)

Soldați ucraineni se antrenează în Marea Britanie cu noile blindate pe care le-au primit (Video)

Un număr redus de trupe ucrainene sunt antrenate în Marea Britanie, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, în contextul în care prim-ministrul Boris Johnson îşi intensifică sprijinul militar pentru a ajuta Kievul să se apere.

Trupele au început antrenamentele cu vehicule de patrulare blindate donate de Marea Britanie luna aceasta, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Marea Britanie furnizează Ucrainei 120 de vehicule de patrulare blindate, inclusiv Mastiff, care pot fi folosite ca vehicul de recunoaştere sau de patrulare.

3SCOTS Live firing from Mastifs | British Army

Purtătorul de cuvânt a spus că Marea Britanie, împreună cu aliaţii săi, furnizează noi tipuri de echipamente soldaţilor ucraineni pe care este posibil ca aceştia să nu le fi folosit înainte.

„Este de înţeles ca aceştia să primească pregătirea necesară pentru a le folosi cât mai bine” , a spus purtătorul de cuvânt. ”Suntem întotdeauna conştienţi de orice lucru perceput ca un factor ce contribuie la escaladare, dar în mod clar, ceea ce contribuie la escaladare sunt acţiunile regimului lui (Vladimir) Putin”.

Liderul britanic a stabilit legături strânse cu preşedintele Volodimir Zelenski, vorbind cu acesta în mod regulat la telefon. Boris Johnson s-a deplasat, de asemenea, la Kiev.

Membrii guvernului ucrainean au vizitat în aprilie o tabără militară din Marea Britanie unde au participat la demonstraţii de echipamente urmate de discuţii despre modul în care guvernul poate furniza arme.

Armata britanică antrenează forţe ucrainene de la anexarea Crimeei în 2014. Ele au fost retrase în februarie pentru a se evita un conflict direct cu forţele ruse, precum şi posibilitatea ca NATO să fie atrasă în conflict.

De la începutul războiului, Marea Britanie a furnizat Ucrainei arme antinavă, antiaeriene şi antitanc uşoare, care s-au dovedit utile pentru luptătorii ucraineni împotriva vehiculelor blindate ruseşti.

Armata Statelor Unite antrenează, de asemenea, trupe ucrainene cu privire la utilizarea artileriei cu obuzier, în timp ce Marea Britanie antrenează ucraineni în Polonia să folosească arme antiaeriene.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇