Protest spontan la Termocentrala Mintia din Hunedoara. Aproape 100 de angajaţi îşi cer drepturile restante

Protest spontan la Termocentrala Mintia din Hunedoara. Aproape 100 de angajaţi îşi cer drepturile restante

Aproximativ 100 de angajaţi de la Termocentrala Mintia, din judeţul Hunedoara, protestează miercuri în curtea instituţiei, refuzând să intre la lucru. Oamenii îşi cer drepturile restante de pe ultimele patru luni.

Liderul Sindicatului ”Solidaritatea”, Cristian Iştoc, a anunţat, miercuri dimineaţa, că aproximativ 100 de angajaţi cer tichete de masă, decont de transport și ajutor de încălzire.

”Aproape 100 de angajaţi sunt din nou în curte. Cer drepturile restante pe ultimele 4 luni. Tichete, decont transport, ajutor încălzire. În jur de 3000 lei”, a precizat Iştoc.

ADVERTISING

De asemenea, sursa citată mai arată că la Termocentrala Mintia mai este cărbune pentru o singură zi şi că în unele zone din Deva furnizarea apei calde a fost oprită din cauza unor ţevi sparte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇