Prima țară care își întoarce din drum avioanele după ce Zelenski a anunțat că spațiul aerian al Rusiei va fi „de facto închis”

Prima țară care își întoarce din drum avioanele după ce Zelenski a anunțat că spațiul aerian al Rusiei va fi „de facto închis”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Pegasus Airlines, cea mai mare companie aeriană privată din Turcia, a anulat mai multe zboruri către Moscova și a întors din drum cel puțin două aeronave care se îndreptau spre Rusia, în noaptea de marți spre miercuri, la scurt timp după ce președintele Volodimir Zelenski a avertizat că spațiul aerian rus este nesigur din cauza operațiunilor cu drone ucrainene.

Pasagerii au relatat că au așteptat peste 10 ore după ce Pegasus a suspendat, marți noaptea, mai multe curse către Rusia, invocând „situația spațiului aerian”. Două aeronave care survolau deja Europa s-au întors în Turcia, în timp ce zeci de zboruri au fost anulate în urma unor atacuri cu drone din timpul nopții și a restricțiilor temporare impuse pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Canalele rusești de Telegram Ostorozhno Novosti și Post, citate de Kiev Post au abordat aceste perturbări, citând relatări ale pasagerilor și date de monitorizare a zborurilor.

ADVERTISING

Totuși, Pegasus nu a confirmat public faptul că declarația lui Zelenski a stat la baza acestei decizii, menționează publicația ucraineană.

Ce zboruri Pegasus au fost afectate

Cel puțin trei zboruri Pegasus cu destinația Moscova au fost anulate ori s-au întors în Turcia, în timp ce presa rusă a relatat despre zeci de curse anulate între cele două țări.

  • Zborul PC1576, cu plecare din Antalya, s-a întors din drum după ce a ajuns în spațiul aerian al Lituaniei.
  • Zborul PC1521, cu plecare din Izmir, și-a schimbat de asemenea traseul deasupra Europei. Datele de monitorizare a zborurilor indicau faptul că zborul din 1 septembrie pe ruta Izmir-Moscova a fost redirecționat înapoi spre Izmir.
  • Zborul PC1456 de la Bodrum către aeroportul Vnukovo din Moscova a fost anulat înainte de decolare. Pasagerii au declarat că aveau programată plecarea la ora 00:05, însă zborul a fost anulat în timpul îmbarcării. Anularea a fost afișată și pe panoul de plecări al aeroportului din Bodrum.
ADVERTISING

Unii pasageri ai cursei PC1456 au spus că au așteptat mai bine de 10 ore și au primit cazare la hotel până la prânz, dar fără a li se comunica o oră certă de plecare.

„Nu știm la ce să ne așteptăm. Partea turcă interzice plecările”, au declarat reprezentanții companiei aeriene, potrivit Ostorozhno Novosti.

O altă pasageră a povestit pentru Post că avionul în care se afla se îndrepta deja spre Rusia când și-a schimbat cursul.

„Am încercat să zbor spre Rusia aseară, dar la jumătatea drumului avionul s-a întors și ne-am întors la bază”, a spus ea.

Publicația rusă Moskvich Mag a relatat că, până miercuri dimineață, zeci de zboruri au dispărut din programul aeroporturilor. Rutele afectate făceau legătura între Moscova, Sankt Petersburg și Samara și orașele Istanbul, Bodrum, Dalaman, Izmir și Antalya.

ADVERTISING

Până miercuri, Pegasus nu a anunțat o suspendare generală a serviciilor către Rusia. Site-ul companiei dedicat stării zborurilor internaționale indica în continuare operarea mai multor rute către Rusia, în timp ce pentru altele se menționa că urmează să fie anunțate noi date de zbor.

Efectele avertismentului lui Zelenski

Momentul ales a alimentat speculațiile în rândul pasagerilor și în presa rusă, însă compania Pegasus nu a asociat în mod oficial anulările cu declarația lui Zelenski.

Președintele Volodimir Zelenski a avertizat companiile aeriene, asiguratorii și guvernele străine că spațiul aerian al Rusiei va deveni „de facto închis”, pe fondul atacurilor cu drone ucrainene.

Zelenski a precizat că Ucraina nu amenință aviația civilă, însă operatorii care zboară spre Moscova, Sankt Petersburg sau alte mari aeroporturi rusești trebuie să țină cont de riscul reprezentat de drone, scrie Kiev Independent.

„Astăzi vrem să avertizăm fiecare companie aeriană care folosește spațiul aerian rusesc, fiecare asigurator, pe toți cei care încă folosesc principalele aeroporturi rusești – cerul Rusiei devine complet periculos”, a transmis Zelenski.

„Deși autoritățile ruse nu raportează acest lucru așa cum ar trebui, spațiul aerian rusesc va fi de facto închis”, a adăugat președintele ucrainean.

Zelenski a susținut că situația este o consecință a războiului declanșat chiar de Rusia împotriva Ucrainei. El a făcut referire și la atacurile rusești de marţi, în urma cărora 12 persoane au fost ucise și alte 21 au fost rănite în Kiev și în regiunea Kiev.

Ucraina și-a intensificat atacurile asupra unor ținte de pe teritoriul Rusiei, inclusiv printr-o operațiune din luna iulie – în cadrul căreia oficialii ruși au susținut că peste 400 de drone au vizat regiunea Moscovei – precum și prin lovituri repetate asupra unor instalații industriale rusești în luna august.

Aproximativ 80 de zboruri au fost anulate sau întârziate pe aeroporturile din Moscova, marți seara, din cauza amenințării cu drone, potrivit canalului Ostorozhno Novosti. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că, începând cu ora 07:00, sistemele de apărare aeriană au interceptat 14 drone care se îndreptau spre capitală.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School