Un schimb de focuri între două ramuri ale serviciilor de securitate ucrainene a avut loc, miercuri, la Kiev, în timpul unei anchete privind un presupus complot terorist rus care viza o figură a opoziției ruse.
O sursă din cadrul Forțelor de Apărare ale Ucrainei a declarat pentru Kiev Independent că ținta complotului rus era Stepan Kaplunov, comandant adjunct al Corpului Voluntarilor Ruși (RVC), formațiune care luptă alături de ucraineni împotriva Rusiei.
Acesta se afla în Ucraina pentru festivitățile de Ziua Independenței, din 24 august, dar a fost „răpit de persoane necunoscute din curtea locuinței sale”, a anunțat marți RVC.
Împușcături în întuneric
În timp ce autoritățile anunțau, miercuri dimineață, dejucarea presupusului complot, au început să apară informații despre un schimb de focuri la Kiev între agenți ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării (GUR) și membri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
Incidentul ar fi avut loc miercuri dimineață devreme, în fața casei lui Stepan Kaplunov.
O sursă anonimă citată de Ukrainska Pravda a declarat că trei persoane au fost rănite în schimbul de focuri, toți membri ai GUR.
Înregistrări video postate de canale ucrainene pe Telegram au surprins zgomotul focurilor de armă în timpul nopții. Într-o altă înregistrare video se poate observa cel puțin un om întins pe asfalt care primea îngrijiri medicale când afară era deja lumină.
Într-o declarație pentru jurnaliști, consilierul prezidențial Dmitro Litvin a confirmat că SBU și Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) au fost implicate în schimbul de focuri. El a adăugat că președintele Volodimir Zelenski i-a „tras la răspundere” pe șefii ambelor instituții și le-a ordonat să informeze opinia publică cu privire la situație.
Șeful cancelariei prezidențiale, Kirilo Budanov, a cerut o „anchetă amănunțită și imparțială”, relatează RBC Ucraina.
Ce spune SBU
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că ofițerii săi au fost vizați de un atac armat în timp ce desfășurau percheziții la o adresă, în cadrul unei investigații prealabile privind un atac terorist pus la cale de serviciile secrete ruse. Atacatorii au încercat să obstrucționeze acțiunile de anchetă și au folosit vehicule pentru a-i împiedica pe oamenii legii să înainteze, a mai comunicat serviciul.
O unitate a forțelor speciale din cadrul Centrului de Operațiuni Speciale „Alpha” al SBU a fost desfășurată pentru a opri atacul și a asigura securitatea celor implicați în proceduri. În timpul acțiunii de anihilare a rezistenței armate, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare.
Unele dintre persoanele care au opus rezistență au fost rănite în timpul incidentului. Atacatorii au fost reținuți, a transmis serviciul.
Primele cercetări au stabilit că persoanele reținute fac parte dintr-o unitate a forțelor de apărare ale Ucrainei. Asupra acestora au fost găsite și confiscate arme și documente, a menționat sursa citată de Ukrainska Pravda.
Agenții SBU, acuzați de plantare de probe
Avocatul lui Kaplunov, Taras Vorovski, a spus într-o înregistrare video făcută la locul incidentului că nişte agenți din grupul de operațiuni speciale Alpha al SBU au ajuns în timpul nopții la domiciliul din Kiev al clientului său, cu presupusa intenție de a plasa probe incriminatoare.
În imagini, Vorovski îi arată în ținute civile pe "tovarășii" lui Kaplunov, care ar fi și membri ai GUR, și explică faptul că aceștia au ajuns la fața locului după ce au fost alertați de prezența agenților SBU.
În aceeași înregistrare video, avocatul lui Kaplunov îi critică pe agenții SBU înarmați pentru că au ajuns la domiciliul clientului său fără să-l informeze pe acesta în calitate de avocat.
Vorovski a mai spus că Stepan Kaplunov a fost răpit de la domiciliul său pe 23 august de către "persoane necunoscute care s-au expus acum".
T.D.
