Joe Biden a gafat în deschiderea summitului ASEAN (Video)

Joe Biden a gafat în deschiderea summitului ASEAN (Video)

Joe Biden a comis o nouă gafă și a greșit numele țării în care se află, în timp ce deschidea summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), alături de premierul gazdă.

„Ţin să mulţumesc premierului pentru leadership-ul Columbiei la preşedinţia ASEAN”, a declarat preşedintele american, în deschiderea summitului naţiunilor din Asia de Sud-Est la Phnom Penh, capitala Cambodgiei.

Columbia, ţară din America de Sud, pare să fie mereu în gândurile preşedintelui american, căci el a comis aceeaşi eroare când a plecat de la Casa Albă pentru lunga sa călătorie în Asia.

ADVERTISING

El a declarat jurnaliştilor că „se îndreaptă spre Columbia", corectându-se rapid „vreau să spun Cambodgia".

Joe Biden Thanks The Prime Minister Of Columbia For Hosting ASEAN Summit, It’s The PM Of Cambodia

Joe Biden, care va împlini 80 de ani în această lună, este reputat pentru numeroasele sale gafe de la începutul carierei sale la Washington, notează AFP.

Ultima din această serie care se limitează tot la geografie este totuşi mai puţin jenantă decât cea a vicepreşedintelui său, în septembrie, în Coreea de Sud.

Kamala Harris, aflată într-o vizită în zona demilitarizată ce separă Coreea de Nord de Coreea de Sud, declarase că SUA au o „alianţă cu Republica Coreea de Nord. Şi că aceasta este o alianţă puternică şi durabilă", notează AFP.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇