Israelul a bombardat un spital din Gaza: 20 persoane, inclusiv cinci jurnaliști, au fost ucise (Foto & Video)

Israelul a bombardat un spital din Gaza: 20 persoane, inclusiv cinci jurnaliști, au fost ucise (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puțin 20 persoane, inclusiv cinci jurnaliști care lucrau pentru presa internațională, au fost ucise într-un atac israelian asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza.

Un cameraman Reuters și o jurnalistă a Associated Press se numără printre victimele atacului asupra Spitalului Nasser.

Potrivit Apărării Civile, controlată de Hamas, mai multe persoane au fost ucise într-o primă lovitură, iar altele au murit în urma unei a doua explozii, produsă chiar când salvatorii interveneau la fața locului, relatează BBC.

Armata israeliană și biroul prim-ministrului nu au comentat deocamdată atacurile.

Imagini de la fața locului arată fum gros ieșind dintr-un etaj superior al clădirii, unde distrugerile sunt evidente, spitalul fiind principala unitate medicală din sudul Gazei. În exterior, oamenii aleargă și strigă în mijlocul haosului, iar sirenele ambulanțelor se aud continuu.

Într-o înregistrare video, un medic ridică haine pline de sânge pentru a le arăta jurnaliștilor, iar în acel moment are loc o altă lovitură.

Reuters a confirmat că unul dintre cameramanii săi, Husam al-Masri, se află printre cei uciși. Associated Press a anunțat că Mariam Dagga, jurnalistă freelancer de 33 de ani care colabora cu agenția, a fost de asemenea ucisă, declarându-se „șocată și întristată” de moartea acesteia.

Alți doi jurnaliști uciși au fost identificați drept Mohammed Salameh, colaborator al Al Jazeera, și fotograful Muath Abu Taha, angajat al rețelei americane NBC.

Mai mult de 240 de jurnalişti palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene în Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie 2023, potrivit Sindicatului jurnaliştilor palestinieni.

Atacul de luni are loc la două săptămâni după ce şase jurnalişti, dintre care patru de la Al Jazeera, au fost ucişi într-un atac israelian ţintit lângă spitalul al-Shifa din oraşul Gaza.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇