Au trecut opt decenii de la Hiroshima și Nagasaki, dar lumea încă trăiește cu urmele exploziei nucleare. Peste 2.000 de teste efectuate de marile puteri de atunci şi până acum au schimbat pentru totdeauna destinele comunităților care s-au trezit sub radiații.
Din Utah și până în Kazahstan sau Insulele Marshall, bolile, trauma psihologică și pământurile pustiite arată că epoca nucleară nu s-a încheiat niciodată.
Generații afectate
Crescută în Salt Lake City, Utah, în anii ’50 și ’60, Mary Dickson a fost printre milioanele de elevi americani învățați să se „ascundă sub bancă” în caz de atac nuclear.
„Îmi amintesc că mă gândeam mereu: asta nu ne va salva de la o bombă”, a spus ea, pentru CNN. Pe vremea aceea nu știa că SUA testau arme nucleare în Nevada, chiar lângă statul ei, iar norii radioactivi se îndreptau spre zona unde locuia.
Dickson a fost diagnosticată cu cancer tiroidian. Sora ei mai mare a murit de lupus la 40 de ani, sora mai mică are cancer intestinal, iar nepoatele ei au și ele probleme de sănătate. Ea a numărat odată 54 de persoane doar din cartierul copilăriei care suferiseră de cancer, boli autoimune, malformații sau pierderi de sarcină.
Medicii spun că expunerea la radiații sporește riscul de cancer proporțional cu doza primită.
„Downwinders”, victimele nevăzute
Cei expuși în statele din jurul poligonului din Nevada - Utah, Arizona, Oregon, Idaho sau Washington - au devenit cunoscuți sub numele de „downwinders” - „sub vântul radiațiilor”.
„Este devastator. Nu-ți imaginezi câți prieteni am avut ale căror cancere au recidivat… Rănile psihologice nu dispar. Trăiești toată viața cu teama că fiecare nodul sau durere înseamnă că s-a întors”, spune Dickson, care e activistă și dramaturg.
O moștenire a Războiului Rece
Epoca nucleară a început în 1945, odată cu bombele de la Hiroshima și Nagasaki, care au ucis instantaneu circa 110.000 de oameni și au declanșat cursa înarmării nucleare.
SUA, URSS, Marea Britanie, Franța și China au efectuat peste 2.000 de teste între 1945 și 1996. India, Pakistan și Coreea de Nord s-au alăturat mai târziu.
Deși tratatele internaționale au oprit aproape complet practica, Coreea de Nord a mai testat în 2017. „Nu este o problemă a trecutului. Mulți încă plătesc prețul”, avertizează cercetătoarea Togzhan Kassenova.
Povești comune din Pacific până în Kazahstan
Marile puteri au ales pentru experimente zone izolate sau colonii: SUA în Nevada și Insulele Marshall, URSS în Kazahstan și Novaya Zemlya, Marea Britanie în Australia și Pacific, Franța în Algeria și Polinezia Franceză, iar China în Lop Nur. În Semipalatinsk (Kazahstan), URSS a detonat peste 450 de bombe între 1949 și 1989.
„Multe dintre rudele mele mureau tinere, iar eu, copil fiind, nu înțelegeam”, povestește Aigerim Seitenova, activistă kazahă. Ea spune că a fost nevoie de decenii pentru ca victimele să rupă tăcerea.
„Experiențele noastre nu sunt unice. Împărtășim aceleași povești cu Polinezia Franceză, Insulele Marshall, Australia. Noi suntem adevărații experți în impactul umanitar al armelor nucleare”, spune Seitenova, după ce documentarul său despre impactul intergenerațional al testelor din Kazahstan a fost proiectat la Hiroshima.
Studiile despre efecte
Evaluările oficiale sunt dificile și contestate. Un studiu al Institutului Național de Cancer din SUA (1997) estima până la 212.000 de cazuri suplimentare de cancer tiroidian din testele din Nevada (1951-1962), dar revizuirile ulterioare au redus estimările.
În Semipalatinsk, mortalitatea infantilă și prin cancer era mai ridicată decât în restul Kazahstanului.
În Insulele Marshall, testul „Castle Bravo” din 1954 a expus 82 de oameni la un nivel de radiații ce ar putea explica până la 69% din cancerele lor.
7.232 de bombe Hiroshima într-un arhipelag
Între 1946 și 1958, SUA au detonat 67 de bombe în Insulele Marshall, echivalentul a 7.232 de bombe de la Hiroshima. Cinci insule au fost parțial sau complet distruse, iar unele zone rămân contaminate la aproape 70 de ani.
Comunități întregi au fost mutate și nu s-au mai întors niciodată.
Resturile radioactive au fost depozitate sub „Domul Runit”, o cupolă de beton care ridică astăzi temeri legate de siguranță.
Compensații insuficiente
În timp, unele state au oferit compensații, dar departe de amploarea daunelor.
SUA au plătit peste 1,3 miliarde de dolari către 27.000 de „downwinders”. În Kazahstan, 1,2 milioane de oameni sunt incluși într-un program de despăgubiri.
Franța a recunoscut abia în 2010 legătura dintre testele sale și îmbolnăvirile din Algeria și Polinezia Franceză.
Marea Britanie direcționează veteranii spre schema generală de pensii de război, în timp ce organizațiile cer despăgubiri dedicate.