PSD revine la ședințele coaliției. Ce îi nemulțumește pe social democrați la pachetul 2 de măsuri fiscale și când ar putea fi gata

PSD revine la ședințele coaliției. Ce îi nemulțumește pe social democrați la pachetul 2 de măsuri fiscale și când ar putea fi gata
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că PSD a votat în unanimitate, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului, să revină la şedinţele coaliţiei pentru a discuta exclusiv despre restanţele pe care le au în pachetul 2, referitoare la măsuri fiscale şi la cele din domeniul administraţiei.

„S-a votat în unanimitate ca PSD să revină la şedinţele coaliţiei pentru a discuta exclusiv despre restanţele pe care le avem, în acest moment, în pachetul 2 – restanţe care se referă la măsuri fiscale şi la cele din domeniul administraţiei.

Aşa cum am enunţat şi săptămâna trecută, şi în urmă cu două săptămâni, pe toate celelalte domenii din pachetul 2 – cele care privesc eliminarea privilegiilor, pachetul pe sănătate, legea insolvenţei, propunerile care vin dinspre Ministerul Muncii, şi sunt destule – nu avem niciun fel de problemă. Astăzi, când vorbim, vorbim despre restanţe pe fiscal şi pe administraţie”, a spus preşedintele interimar al PSD, după şedinţa conducerii partidului.

O ședință a coaliției de guvernare este programată în această după-amiază, la ora 17.30.

Nemulțumurile la pachetul 2

Înaintea ședinței, Grindeanu a afirmat că social-democraţii sunt de acord cu mare parte din pachetul 2 de reformă fiscală, dar a precizat că mai sunt două chestiuni care trebuie clarificate: pe zona de măsuri fiscale şi pe cea de administraţie.

El a adăugat că dacă pachetul 2 se referea numai la eliminarea privilegiilor, PSD ar fi fost de acord, dar acolo sunt şi alte chestiuni care trebuie discutate.

”Am anunţat şi în urmă cu o săptămână. Suntem în mare de acord cu tot pachetul de eliminare a privilegiilor, tot ceea ce conţine. Suntem de acord cu zona de… noua formă a legii insolvenţei, suntem de acord cu propunerile venite din partea ministrului nostru de la Sănătate, domnul Rogobete, pe zona de sănătate.

Avem în acest moment, două chestiuni care sunt în discuţie şi care trebuie a fi clarificate şi discutate în această săptămână: pe zona de măsuri fiscale, pachetul 2, şi pe zona de administraţie. Sunt două lucruri pe care noi trebuie să le clarificăm în această săptămână înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a spus liderul PSD.

El a adăugat că este vorba de lucruri care ţin de taxarea capitalului şi de multinaţionale.

Lucrurile care ţin de taxarea capitalului, lucrurile care ţin de multinaţionale, acele propuneri pe care noi le-am spus şi de aceea ele trebuie să găsească un numitor comun, ceea ce propunem noi cu ceea ce vine în acest moment dinspre Ministerul Finanţelor sau dinspre Ministerul Dezvoltării. De aceea eu cred că e necesar să avem mai multe întâlniri în această săptămână, înainte de a promova acest pachet.

De ce? Pentru că, vă dau un exemplu, astăzi când vorbim, nu avem o formă definitivă asumată de Ministerul Dezvoltării, spre exemplu, pe pachetul care cuprinde administraţia. Atunci aş vrea să văd forma iniţială pe care o propune ministerul, eu cred că se va veni azi cu ea, să o discutăm în interiorul fiecărui partid, în speţă, eu o să discut la PSD, să venim cu acele propuneri parte dintre ele înaintate inclusiv săptămâna trecută de primarii şi de preşedinţii de Consiliul Judeţean PSD care s-au întâlnit cu premierul şi cu ceilalţi miniştri lunea trecută şi să ajungem la cel numitor comun înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă, în momentul de faţă, mai este vorba de angajarea răspunderii sau dacă aceste legi trebuie să treacă prin Parlament, Grindeanu a răspuns: „Şi o angajare a răspunderii înseamnă un consens în coaliţie. Nu poate un guvern de coaliţie să meargă cu o formă de angajare a unui pachet nediscutat în coaliţie. Dacă depăşim fazele de care aminteam – restanţele de la Ministerul Finanţelor şi de la Ministerul Dezvoltării – nu văd o problemă.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇