În această vară, americanii vaccinați antiCovid vor putea călători în UE

În această vară, americanii vaccinați antiCovid vor putea călători în UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că americanii care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 ar trebui să poată călători în Europa în această vară.

Asta înseamnă o reducere a restricţiilor de călătorie existente în prezent, comentează Reuters.

Ursula von der Leyen a declarat pentru The New York Times că cei 27 de membri ai Uniunii Europene vor accepta, necondiţionat, pe toţi cei care sunt imunizați cu vaccinuri care sunt aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente.

ADVERTISING

Această agenţie a aprobat cele trei vaccinuri utilizate în prezent în Statele Unite.

"Americanii, din câte văd, folosesc vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentelor. Acest lucru va permite libera circulaţie şi călătoriile către Uniunea Europeană", a estimat şefa executivului european.

Nu se știe când se vor relua călătoriile

Von der Leyen nu a precizat însă când vor putea fi reluate călătoriile, afirmând că asta va depinde de situaţia epidemiologică.

"Situaţia se îmbunătăţeşte însă în SUA, după cum se îmbunătăţeşte, să sperăm, şi în Uniunea Europeană".

ADVERTISING

UE a suspendat în mare măsură călătoriile neesenţiale acum mai bine de un an.

Statele membre ale UE au convenit în luna aprilie să lanseze certificate de vaccinare anti-COVID-19 care să permită persoanelor care au fost vaccinate împotriva acestei bolii, s-au vindecat sau au fost testate negativ, să poată călători mai uşor. Intenţia este ca aceste certificate să devină operaţionale din luna iunie.

Iată mai multe informații despre ceritificatul verde:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇