Guvernul italian vrea sancțiuni de până la 100.000 de euro pentru cei care folosesc englezisme în comunicări oficiale

Guvernul italian vrea sancțiuni de până la 100.000 de euro pentru cei care folosesc englezisme în comunicări oficiale

Italienii care folosesc cuvinte englezeşti şi alte cuvinte străine în comunicările oficiale ar putea fi sancţionaţi cu amenzi de până la 100.000 de euro, în conformitate cu noua legislaţie introdusă de Partidul Fraţii Italiei al premierului Giorgia Meloni.

Fabio Rampelli, membru al camerei inferioare a deputaţilor, a introdus legislaţia, care este susţinută de prim-ministru, transmite CNN.

Deşi legislaţia cuprinde toate limbile străine, aceasta vizează în special "anglomania" sau utilizarea cuvintelor englezeşti, despre care proiectul afirmă că "înjoseşte şi mortifică" limba italiană, adăugând că este şi mai rău deoarece Regatul Unit nu mai face parte din UE.

ADVERTISING

Proiectul de lege, care nu a fost încă supus dezbaterii parlamentare, prevede că oricine ocupă o funcţie în administraţia publică trebuie să aibă "cunoştinţe scrise şi orale şi să stăpânească limba italiană".

De asemenea, interzice utilizarea limbii engleze în documentele oficiale, inclusiv "acronimele şi denumirile" funcţiilor din cadrul companiilor care operează în ţară.

Entităţile străine ar trebui să aibă ediţii în limba italiană ale tuturor regulamentelor interne şi ale contractelor de muncă, potrivit unui proiect de lege consultat de CNN.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Nu este doar o chestiune de modă, deoarece moda trece, ci anglomania are repercusiuni pentru întreaga societate", se arată în proiectul de lege.

Primul articol al legislaţiei garantează că, chiar şi în birourile care au de-a face cu străini care nu vorbesc italiana, italiana trebuie să fie limba principală folosită.

Articolul 2 ar urma să facă italiana "obligatorie pentru promovarea şi utilizarea bunurilor şi serviciilor publice pe teritoriul naţional".

Nerespectarea acestui lucru ar putea atrage amenzi între 5.000 de euro şi 100.000 de euro.

ADVERTISING

Conform legii propuse, Ministerul Culturii ar urma să înfiinţeze un comitet ale cărui atribuţii ar include "utilizarea corectă a limbii italiene şi a pronunţiei sale" în şcoli, mass-media, comerţ şi publicitate.

Acest lucru ar însemna că rostirea "bru-shetta" în loc de "bru-sketta" ar putea fi o infracţiune pedepsită.

Măsura de protejare a limbii italiene se alătură unei oferte existente a guvernului de a proteja bucătăria ţării.

Acesta a introdus o legislaţie pentru a interzice aşa-numita bucătărie sintetică sau pe bază de celule, din cauza lipsei de studii ştiinţifice privind efectele alimentelor sintetice, precum şi pentru "a proteja patrimoniul naţiunii noastre şi agricultura noastră bazată pe dieta mediteraneană", a declarat ministrul sănătăţii, Orazio Schillaci, într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută, miniştrii italieni ai Culturii şi Agriculturii au înscris oficial bucătăria italiană în candidatura pentru statutul de patrimoniu mondial UNESCO, care va fi decisă în decembrie 2025.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇