Semnalul Meloni. Cine e de vina?

Semnalul Meloni. Cine e de vina?

A pune rezultatul alegerilor din Italia strict pe seama unei nostalgii fasciste în țara lui Mussolini sau pe seama propagandei rusești este periculos de simplist.

Cauzele interne ale acestui rezultat sunt complexe, după cum a explicat pentru spotmedia.ro prof. univ. dr. Andrei Țăranu, și cu șanse mici de a genera o guvernare stabilă.

Giorgia Meloni are, fără îndoială, un trecut cu simpatii fasciste, care o ține sub un semn al întrebării, chiar dacă acum se declară conservatoare și promovează valorile tradiționale creștine, ceea ce, în sine, nu înseamnă extremism. Asocierea cu Salvini și Berlusconi sporeşte motivele de neîncredere.

Este incontestabil că Meloni și partidul său sunt asumat anti-Putin, anti-Rusia și au susținut politica premierului Draghi în această chestiune, spre deosebire de Salvini și Berlusconi sau, la noi, AUR - vampirul succesului Fratelli d’Italia.

După cum, tot spre deosebire de AUR, Giorgia Meloni nu a fost antivaccinistă și chiar s-a vaccinat antiCovid.

Dar succesul Giorgiei Meloni s-a propagat în România mult dincolo de zona AUR, mai ales ca urmare a discursului conservator de promovare a valorilor tradiționale, creștine, a identității naționale care ar fi periclitate de politica actualului leadership UE.

AUR este un pericol încă mic, cu potențial redus de a coaliza întreg conservatorismul din România. Dar la orizont se profilează o întreagă coaliție de aceeași orientare, cu Dan Puric, rusofil suveranist mistic, Mircea Diaconu, Dragnea, Dăncilă și cine știe ce-o mai apărea.

Revitalizarea conservatorismului o vedem destul de răspândită în toată UE sub diverse forme, unele extremiste, foarte periculoase.

De ce? Asta e întrebarea cu mult mai importantă decât discuția despre o coaliție sau alta, despre un partid sau altul sau despre demonizarea unor opțiuni, care, atunci când nu sunt duse în extremism, sunt la fel de legitime ca orice altă ideologie.

Cheia cred că se găsește în legile fizicii. Când pendula este trasă excesiv într-o parte, tendință firească va fi să se ducă la fel de mult în partea cealaltă. Și pentru mulți oameni evoluțiile ultimilor ani au dus pendula cu mult mai departe decât erau ei pregătiți să accepte.

Pe de-o parte, a fost pandemia, un fenomen neașteptat care a impus reacții oficiale rapide, unele fundamental eronate, excesive. Erorile erau inevitabile, în condițiile date. Problema este că nu a existat o discuție serioasă și oficială despre ele, iar greșelile nu au fost asumate.

În România, de exemplu, probabil că păcatul originar, cel care a generat neîncrederea, furia, radicalizarea, a fost internarea forțată cu săptămânile a celor pozitivi, chiar asimptomatici.

De aici, blocarea spitalelor cu oameni adesea clinic sănătoși și în așteptarea altora la fel și, implicit, limitarea accesului la asistența medicală a altor bolnavi, cu alte patologii, adesea letale.

Genul acesta de abuz, pentru că a fost un imens abuz, a rupt punțile cu cea mai mare parte a populației, care a intrat în “modul” rezistență și a dinamitat bruma de încredere în stat.

Închiderile totale, nu întotdeauna justificate, ale economiilor au fost însoțite de compensații financiare mari, inundații cu bani, care sunt cel mai important motiv al inflației de acum în Europa.

Cu calmul de acum, cu experiența de acum, ar fi necesară o analiză serioasă la nivelul UE și la niveluri naționale a acestor măsuri, cu asumările de rigoare ale eșecurilor, erorilor, abuzurilor, care să închidă cumva niște răni și frustrări cronicizate.

Apoi, ar trebui poate să înțelegem că oamenii nu merg în același ritm. Despre regina Elisabeta a II-a se spunea că mergea în ritmul celui mai lent dintre britanici, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Din această perspectivă cred că trebuie abordată și chestiunea familiei, LGBTQ, identitate de gen.

Eu, spre exemplu, sunt o liberală convinsă. Am pretenția că atât timp cât respect legile (sistemul juridic, credința este o opțiune, nu o obligație) și nu provoc prejudiciu nimănui, viața mea privată îmi aparține integral și o trăiesc fix așa cum vreau. La rândul meu, respect asta oricărui om, indiferent de alegerile lui.

Dar pentru persoane cu convingeri conservatoare, care au dreptul la ele exact cum am și eu dreptul să fiu liberală, anumite ostentații sunt un trigger pentru insecuritate, pentru teamă. Opțiunea pentru valorile tradiționale, pentru credință și familie nu trebuie disprețuită, batjocorită.

Insecuritatea socială, economică, politică, identitară în funcție de specificul național și teama au fost numitorul comun al ultimilor ani.

Fiecare motiv în parte putea fi mai lesne gestionat, dar au venit prea multe deodată. Mulți oameni au fost puși în situația de a digera deodată prea multe și de aici spaima că lumea merge mai repede decât pot ei să țină pasul, că pierd controlul asupra vieții lor, că trăiesc într-o lume ostilă pe care nu o mai înțeleg.

Iar oamenii pentru care a fost prea mult deodată, care se simt asediați, se refugiază într-un spațiu sigur, confortabil pe care consideră că-l stăpânesc și care le dă predictibilitate. Și el este exact cel tradițional, în care s-au format.

În unele locuri ei sunt minoritari, dar în altele, în funcție de mulți factori, sunt majoritari și, iată, se impun la vot.

Mai rău este că pe poarta deschisă de reacția emoțională intră cohortele de fake-news care nu fac decât să amplifice exponențial emoția. De aici pericolul foarte mare al alunecării din conservatorismul, care își afirmă valorile tradiționale, în extrema care vrea să extermine ceea ce e diferit.

Iar când vezi că apa se adună și e pe cale să rupă digul nu te mulțumești să te cerți cu apa, ci încerci să faci ceva.

Așadar, în opinia mea, întrebarea e ce anume? În niciun caz, prin demonizare. În niciun caz, prin cenzurarea opiniilor contrare politicilor UE. Acestea, dimpotrivă, îl împing și mai mult.

Cum? Prin comunicare adecvată și respect în sensul cel mai larg al cuvântului. Schimbările, de toate felurile, trebuie făcute în ritmul care poate fi metabolizat, pentru că altfel radicalizează în direcția contrară, îndepărtând chiar obiectivul legitim al obținerii și consolidării de drepturi, al înverzirii etc.

UE și CE cred că sunt obligate la niște schimbări majore, în primul rând, de atitudine. Mă întreb ce spera dna van der Leyen să obțină amenințând Italia cu tăierea fondurilor europene în funcție de rezultatul votului. Este profund nedemocratic și înverșunează să ameninți și să pedepsești votul în sine.

Mai bine te-ai întreba ce explică acel vot, ce nu fac bine, ce nu comunică bine liderii UE.

Propaganda rusească? Să zicem că numai ea ar fi de vină. Dar de ce tu, construcție democratică, generatoare de bunăstare, ești mai puțin credibilă decât ea?

Poate că limbajul tău e de carton, poate că nu vorbești deschis despre ceea ce îi preocupă pe oameni cu adevărat, poate pentru că bagi sub preș ceea ce nu e politic corect, deși este adesea chiar elefantul din odaie.

Poate pentru că nu vorbești clar și suficient despre erori și nu le asumi? Pentru că lași bulevarde pentru suspiciuni de corupție?

Poate pentru că ai ales cele mai proaste tactici pentru atingerea unor obiective altfel legitime.

Vina nu e, în primul rând, a celui care se simte trădat și lăsat în urmă. Ci a ta, că nu l-ai convins de contrariu. Nu e a celui care pică în plasa fake-news, ci a ta, că nu ai reușit să fii mai credibil în susținerea adevărului.

Se pare că toți am uitat esențialul când forțăm limitele coeziunii în UE.

UE nu a fost gândită de către fondatori, în primul rând, ca spațiu de prosperitate și de liberă circulație. A fost gândită ca prevenție anti-război pe un continent care trăise deja două asemenea catastrofe în numai jumătate de secol.

Dincolo de orice alte avantaje, de spaime și furii, acest obiectiv primordial trebuie apărat cu multă înțelepciune, toleranță și respect.

Altfel, cu toții, conservatori, liberali, socialiști, progresiști, ne vom face țăndări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇