Grecia prelungește lockdown-ul și se pregătește pentru ”cea mai dură” perioadă a pandemiei

Grecia prelungește lockdown-ul și se pregătește pentru ”cea mai dură” perioadă a pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul grec a anunţat miercuri că lockdown-ul în vigoare pentru combatarea epidemiei de COVID-19 va fi prelungit până pe 16 martie şi va fi suplimentat cu noi restricţii, având în vedere că ţara trece prin perioada ”cea mai dură” a pandemiei.

Grecia, aflată în lockdown de la 7 noiembrie, a înregistrat miercuri cea mai mare rată zilnică de infectări, cu peste 2.700 de cazuri noi, a declarat presei ministrul sănătăţii, Vassilis Kikilias, transmite AFP.

”Traversăm partea cea mai dură a acestei pandemii”, a avertizat el, subliniind că spitalele publice din Atena sunt supuse unei ‘presiuni insuportabile‘ de săptămâni.

ADVERTISING

”În ritmul în care vin noile spitalizări, sistemul de sănătate îşi depăşeşte limitele de infrastructură şi personal”, a afirmat el, insistând pe ”creşterea importantă” a contagierilor cu varianta britanică a coronavirusului.

În consecinţă, un spital militar şi două spitale private din Atena vor prelua pacienţi non-COVID pentru a elibera sute de paturi în spitaluri publice, unde să fie primiţi bolnavi infectaţi cu SARS-CoV-2.

ADVERTISING

Nu pot părăsi cartierul nici pentru cumpărături

Lockdown-ul, prelungit deja de mai multe ori şi care urma să se încheie la 8 martie, va fi extins până la 16 martie şi va fi însoţit de măsuri mai stricte începând de joi.

Locuitorii nu vor mai putea ieşi din perimetrul municipalităţii lor nici măcar pentru a face cumpărături sau exerciţiu fizic.

Aceste ”măsuri vizează să reducă mobilitatea (...) rămânem la noi, în cartierele noastre”, a afirmat viceministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias, în acelaşi briefing de presă.

Miercuri au fost anunţate încă 40 de decese asociate COVID-19, bilanţul ajungând la aproape 6.600 într-o ţară cu 11 milioane de locuitori.

De la debutul pandemiei, aproape 200.000 de persoane au fost infectate în Grecia, iar în prezent peste 430 sunt spitalizate la terapie intensivă.

Mai mult de 950.000 de persoane au fost vaccinate până acum.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇