Germania se opune înarmării Ucrainei cu avioane de luptă din țări membre NATO

Germania se opune înarmării Ucrainei cu avioane de luptă din țări membre NATO

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat miercuri că se opune trimiterii de avioane de luptă MiG-29 Ucrainei din ţări membre ale NATO.

Asistenţa pentru Ucraina s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre cancelarul german şi premierul canadian Justin Trudeau, aflat în vizită la Berlin, dar şi cooperarea în planul energiei dintre Germania şi Canada.

Cancelarul german a evocat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul canadian, livrarea de ajutor financiar, umanitar şi de sisteme individuale de arme, menţionând că Germania a furnizat toate tipurile de echipamente militare şi a trimis arme.

„Pe lângă asta, totuşi, trebuie să ne gândim cu foarte mare grijă ce facem în termeni concreţi. Şi asta cu siguranţă nu include avioane de luptă”, a declarat Scholz.

Polonia a propus trimiterea unora dintre aeronavele sale MiG-29, indirect, în Ucraina, via o bază a SUA din Germania, aminteşte dpa.

În ce-l priveşte, Justin Trudeau a afirmat că ţara sa va continua să trimită echipamente şi arme şi va lucra în acest scop alături de partenerii săi. „Vrem să dezescaladăm conflictul, vrem ca acest conflict să înceteze”, a explicat el.

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre cooperarea în planul energiei, atât prin prisma obiectivelor de protejare a climei cât şi a crizei din Ucraina, care a scos în evidenţă dependenţa Europei şi în special a Germaniei de importurile de petrol şi gaz din Rusia.

Canada este al patrulea cel mai mare producător mondial de petrol şi al şaselea de gaz natural.

Olaf Scholz a subliniat că Germania trebuie să diversifice materiile prime folosite în industrie, iar la întrebarea dacă Berlinul se opune categoric unei interdicţii asupra importurilor de energie din Rusia, cancelarul german a menţionat că se preocupă de câteva luni de reducerea dependenţei de importurile de combustibil fosil.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇