FSB spune că un obuz lansat din Ucraina a distrus un punct de frontieră al Rusiei (Video)

FSB spune că un obuz lansat din Ucraina a distrus un punct de frontieră al Rusiei (Video)

Serviciul de informații FSB susţine că un obuz a căzut pe teritoriul rus și a distrus un punct de control de la frontieră, în Rostov.

FSB anunță că nu există victime și spune doar că proiectilul a fost tras din Ucraina, fără a menționa clar dacă a fost tras de armata de la Kiev sau de separatiști, potrivit The Guardian.

Moscova acuză însă Kievul că a comis un genocid în Donbass, susținând că are și dovezi că în regiunea separtistă există gropi comune cu cadavrele a sute de vorbitori de limbă rusă.

ADVERTISING

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene de la Kramatorsk (est) a dezmințit orice tir de artilerie vizând vreun post de frontieră rusesc și a denunțat o activitate de dezinformare a Rusiei.

”Nu-i putem împiedica să producă informaţii false (...), însă insistăm asupra faptului că nu tragem în nicio infrastructură civilă sau asupra regiunii Rostov” din Rusia, a declarat AFP Pavlo Kovalciuk.

”Nu există tiruri de artilerie împotriva forţelor ruse de ocupaţie”, adaugă el.

Și sâmbătă agenția de stat Ria Novosti a susținut că un obuz a căzut pe teritoriul rus, publicând și o imagine cu presupusul crater creat, însă acea informație nu a fost confirmată și de autorități, spre deosebire de acum.

ADVERTISING

Liderii occidentali susțin că toate acestea sunt doar pretexte fabricate de Kremlin pentru a invada Ucraina.

La fel este privită și acțiunea de evacuare a civililor din Donbass, inițiată vineri de liderii separatiști. Ministerul rus de Externe a anunțat luni dimineață că peste 60.000 de refugiați au trecut până acum granița în Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat ca fiecare refugiat să primească 10.000 de ruble, ceea ce înseamnă în jur de 560 de lei.

Liderii separatiști anunțaseră că vor să evacueze peste 700.000 de persoane, cu prioritate copii, femei și bătrâni, făcând apel la orice bărbat care poate ține o armă în mână să rămână să-și apere teritoriul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇