Dosarul „10 august” revine marți în fața judecătorilor, la trei zile după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru abuz în serviciu. Curtea Militară de Apel București urmează să judece apelul împotriva deciziei prin care foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați pentru intervenția în forță de la protestul din 10 august 2018.
Termenul de prescripție pentru infracțiunea de abuz în serviciu s-a împlinit pe 10 octombrie, la opt ani și două luni de la evenimentele din Piața Victoriei. Potrivit News.ro, Curtea Militară de Apel București este așteptată să constate, la termenul de marți, încetarea procesului penal ca urmare a prescripției, ceea ce înseamnă că foștii șefi ai Jandarmeriei nu vor mai putea fi condamnați penal pentru abuz în serviciu în acest dosar.
La termenul precedent, din 22 septembrie, judecătorii au amânat cauza pentru 13 octombrie, deși această dată depășea termenul de prescripție.
Foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați în primă instanță
Pe 15 iunie 2026, după cel puțin 80 de termene de judecată, Tribunalul Militar București i-a achitat pe Laurențiu Cazan, fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei, Sebastian Cucoș, fost inspector general al Jandarmeriei Române, și Cătălin Sindile, fost prim-adjunct, acuzați de abuz în serviciu.
Instanța a considerat că faptele pentru care au fost judecați nu sunt prevăzute de legea penală. Hotărârea nu era definitivă și a fost atacată cu apel.
Cei trei au fost acuzați de procurori că au coordonat intervenția din Piața Victoriei, în timpul căreia zeci de mii de protestatari au fost dispersați cu forța.
În același dosar, unii inculpați au scăpat de răspunderea penală prin prescripție, în timp ce alții au primit pedepse cu amânarea aplicării.
Peste 300 de victime, doar patru despăgubite
În proces s-au constituit părți civile peste 300 de persoane care au reclamat că au fost victime ale violențelor jandarmilor. Tribunalul Militar a respins majoritatea cererilor de despăgubire. Doar patru persoane au primit daune morale, cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei. Cererile de despăgubiri materiale au fost respinse.
Prescripția răspunderii penale nu înseamnă însă că victimele își pierd automat dreptul de a solicita despăgubiri. Acestea pot continua demersurile pe cale civilă, în condițiile legii.
Victimele vor să ajungă la CEDO
Comunitatea Declic, care a sprijinit juridic peste 300 de victime, anunță că va continua demersurile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după pronunțarea unei hotărâri definitive în România. „Susţinem victimele pentru a termina procesul aici, în ţară, pentru ca mai apoi, cu o decizie nefavorabilă, să-şi găsească dreptatea la Curtea europeană a Drepturilor Omului”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentantă Declic.
Victimele intenționează să reclame la CEDO durata anchetei și a procesului, susținând că autoritățile române au tergiversat nejustificat procedurile timp de peste opt ani și le-au încălcat dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil.
Ce s-a întâmplat pe 10 august 2018
Protestul din Piața Victoriei, la care au participat zeci de mii de oameni, a fost dispersat printr-o intervenție în forță a Jandarmeriei.
Potrivit rechizitoriului și expertizelor tehnice realizate de specialiști ai Ministerului Apărării, forțele de ordine au folosit 63 de grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade lacrimogene și 316 cartușe cu efect iritant-lacrimogen.
Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost inițial clasat în 2020, dar ancheta a fost redeschisă în urma demersurilor făcute de una dintre victime, Ioan Crăciuneanu, cu sprijinul avocaților și al comunității Declic.
