Va exista un tur doi al alegerilor pentru Secţia de judecători a CSM, după ce Consiliul a admis, marți, două contestații, au informat surse judiciare pentru SpotMedia.ro. Motivul: Câştigătorii nu au obţinut 50%+1 din voturile exprimate.
Aşadar, se va organiza un al doilea tur de scrutin pentru un loc de membru CSM din partea curților de apel și un loc din partea tribunalelor.
Cei care îşi dispută aceste posturi sunt:
- Ramona Milu de la Curtea de Apel Brașov (361 de voturi) și Adrian Glugă (346 de voturi), președintele Curții de Apel Craiova
- Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj (393 de voturi) și Narcis Erculescu, președintele Tribunalului Dâmbovița (386 de voturi)
Președintele Comitetului Electoral, judecătorul Simona Marcu, propune ca acest tur de scrutin să aibă loc abia pe 7 septembrie.
În acelaşi timp, contestaţiile pentru Secţia de procurori au fost toate respinse.
Iată cine erau procurorii care au câştigat un loc în CSM la alegerile din iunie şi au fost vizaţi de contestaţii de la contracandidaţii pe care i-au învins:
- Claudiu Sandu, reprezentant al parchetelor de pe lângă tribunale (de la Parchetul Braşov). Ales cu 204 voturi, el a fost contestat de Sorin Emil Flonta, prim-procurorul Parchetului Sălaj, care a obţinut 200 de voturi.
- Cătălina Sântion (de la Parchetului Sectorului 3), reprezentant al parchetelor de pe lângă judecătorii. Aleasă cu 392 de voturi, ea este contestată de Sorin Lia (357 de voturi), procuror șef la Parchetul Judecătoriei Corabia și co-președinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție.