Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol l-a amnistiat pe fostul preşedinte Lee Myung-bak, care era condamnat pentru fapte de corupţie în timpul mandatului şi în ultimii ani suferise de probleme de sănătate.
Lee are 81 ani şi a fost preşedinte între 2008 şi 2013, transmit Reuters şi Yonhap.
El executa din 2020 o pedeapsă pentru corupţie, delapidare şi primire de mită, dar a fost eliberat temporar de mai multe ori pentru a primi tratament medical.
Amnistia, care va intra în vigoare miercuri, îi anulează restul celor 15 ani de închisoare.
Fostul CEO al Hyundai devenit președinte a fost condamnat pentru crearea unor fonduri gri în valoare de zeci de milioane de dolari și pentru că a acceptat mită de la Samsung Electronics, în schimbul unei grațieri prezidențiale obținute pentru directorul general al grupului, Lee Kun-hee, care a fost încarcerat la acea vreme pentru evaziune fiscală și care a murit între timp.
Lee este unul din cei patru preşedinţi sud-coreeni trimişi în închisoare. Succesoarea sa Park Geun-hye a fost condamnată în legătură cu un scandal de corupţie care i-a pus capăt mandatului în 2017. La sfârşitul lui 2021 a fost graţiată de predecesorul lui Yoon, după aproape cinci ani de detenţie.
Lee Myung-bak se află pe o listă de peste 1.300 de persoane care beneficiază de o grațiere specială.
Au mai fost amnistiaţi marţi o serie de politicieni marcanţi şi foste oficialităţi condamnate pentru corupţie şi alte infracţiuni comise în administraţiile precedente, informează Yonhap.
Fostul guvernator al provinciei Gyeongsang, Kim Kyoung-soo, un apropiat al ex-preşedintelui Moon Jae-in, a fost de asemenea amnistiat, dar va avea interdicţie până în mai 2028 de a candida pentru o funcţie publică.
Pe listă se mai află foşti secretari prezidenţiali condamnaţi în amplul scandal de corupţie care a dus la demiterea lui Park Geun-hye, foşti directori ai serviciului naţional de informaţii, foşti membri ai Parlamentului.
"Sper că aceste amnistii vor servi să unească forţa noastră naţională", a spus preşedintele preşedintele Yoon, într-o şedinţă a cabinetului.