Chile intră într-un lockdown foarte dur, deşi a vaccinat deja o treime din populaţie

Chile intră într-un lockdown foarte dur, deşi a vaccinat deja o treime din populaţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chile este cea mai avansată ţară din America Latină în privinţa vaccinărilor împotriva maladiei COVID-19, însă se confruntă cu o recrudescenţă brutală a infectărilor cu noul coronavirus, din cauza cărora guvernul local a decis să impună un nou lockdown începând de sâmbătă.

În această ţară cu 19 milioane de locuitori, o campanie deosebit de eficientă a permis deja unui număr de 6 milioane de persoane să primească cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar peste 3 milioane de chilieni au primit deja şi dozele de rapel, informează AFP.

Dar, începând de sâmbătă, peste 80% dintre rezidenţi vor intra din nou într-un lockdown total, fără a avea măcar posibilitatea să iasă din locuinţe pentru a-şi cumpăra produse de primă necesitate pe durata weekendului.

În contextul în care autorităţile sanitare chiliene speră că primele efecte ale vaccinării se vor face simţite în luna aprilie, guvernul conservator al preşedintelui Sebastian Pinera a îndemnat populaţia să accepte „un ultim efort” pentru a învinge pandemia de COVID-19.

Ministrul chilian al Sănătăţii, Enrique Paris, a recunoscut că noul lockdown este „o măsură dură, dar necesară” pentru controlarea răspândirii virusului, în special în regiunea metropolitană a capitalei Santiago de Chile, cea mai populată regiune din această ţară, cu peste 7,1 milioane de locuitori.

Prezenţa noilor variante ale coronavirusului, relaxarea populaţiei în urma desfăşurării rapide a campaniei de vaccinare şi încheierea marilor concedii şi vacanţe din vara australă au contribuit la creşterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2, potrivit experţilor.

Joi, peste 7.000 de infectări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, ocupând locul al doilea în clasamentul celor mai mari cifre zilnice raportate de la începutul pandemiei.

ADVERTISING

În total, Chile a înregistrat 962.321 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 22.587 au fost mortale.

Vaccinările şi creşterea infectărilor "sunt fenomene care evoluează pe căi complet diferite", a explicat Darwin Acuna, preşedintele Societăţii chiliene de terapie intensivă.

Campania de vaccinare a debutat pe 24 decembrie în Chile, adresându-se iniţial personalului medical, apoi, începând din 3 februarie, populaţiei naţionale, începând cu persoanele vârstnice şi cu cele expuse în faţa riscurilor medicale sporite.

"Efectul vaccinului pentru populaţia cu cel mai mare risc nu a fost încă observat, pentru că a doua doză pentru această populaţie de risc abia a început să fie administrată (în urmă cu circa 10 zile - n.red.)", a precizat Darwin Acuna.

De acum şi până la jumătatea lunii aprilie, ar trebui "să se constate un efect real în privinţa nevoii de paturi în secţiile de reanimare" pentru această populaţie şi în privinţa cifrelor aferente mortalităţii, a adăugat specialistul chilian.

ADVERTISING

Mai mulţi pacienţi tineri la ATI şi cu complicaţii medicale mai grave

La fel ca în alte ţări, medicii de la terapie intensivă din Chile constată anumite diferenţe în raport cu primul val al pandemiei, raportând mai mulţi pacienţi tineri şi cu complicaţii medicale mai grave.

"Se pare că acest val este mai agresiv decât cel de anul trecut. Avem pacienţi care sosesc aproape direct de acasă şi ajung la reanimare pentru a fi intubaţi", a explicat Hector Ugarte, medic la spitalul San Pablo din Coquimbo, un oraş costier situat la 460 de kilometri nord în raport cu Santiago de Chile.

Joi, autorităţile chiliene au confirmat că după depistarea variantei britanice a coronavirusului, "45 de cazuri cu varianta braziliană" au fost identificate.

Acea variantă, P.1, o mutaţie mult mai virulentă a virusului SARS-CoV-2, se face vinovată de o recrudescenţă epidemică în Brazilia şi în mai multe ţări învecinate sud-americane.

ADVERTISING

În Chile, gradul de ocupare în secţiile de terapie intensivă a ajuns de acum la 95%.

Obiectivul guvernului chilian este de a vaccina 15 milioane de persoane până pe 30 iunie, pentru ca ţara să ajungă la acea imunitate colectivă atât de dorită.

În pofida creşterii numărului de cazuri de infectare, populaţia chiliană urmăreşte cu speranţă evoluţia campaniei de vaccinare, realizată pentru moment cu vaccinul produs de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech şi cu serul Coronavac, dezvoltat de compania chineză Sinovac.

În Ancud, o localitate din sudul ţării, un azil în care rezidenţii şi personalul de îngrijire au primit o doză a vaccinului chinezesc în prima săptămână a lunii februarie a reuşit să depăşească perioada unui focar epidemic care a afectat 70 de persoane. O singură persoană internată în acel azil, care nu a fost vaccinată, a murit.

În spitale, medicii se declară la rândul lor optimişti. "În perioada de vârf a pandemiei din 2020, spitalul din Coquimbo număra între 150 şi 170 de bolnavi" de COVID-19 în rândul celor 1.700 de angajaţi ai săi, a reamintit Hector Ugarte.

"În prezent, în contextul în care 80% din personalul medical a primit deja ambele doze de vaccin de câteva săptămâni, nu mai avem niciun angajat bolnav!", a subliniat acelaşi medic chilian, vizibil încântat de această evoluţie pozitivă, pe care el o consideră "prima mare demonstraţie" a impactului pe care îl au vaccinurile anti-COVID-19.

Citeşte articolele momentului pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇