Cătălin Cherecheș rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj i-a respins contestația

Cătălin Cherecheș rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj i-a respins contestația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită.

Acesta solicitase anularea condamnării. Decizia magistraţilor este definitivă.

Curtea de Apel Cluj a respins şi solicitarea lui Cătălin Cherecheş de sesizare a Înaltei Curţi în legătură cu termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de care este acuzat.

Fostul primar Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, în 28 noiembrie 2023.

ADVERTISING

Cherecheş a ieşit din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude.

Cherecheş a fost adus în România, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Luna trecută, Cătălin Cherecheş a dat România în judecată la CEDO, reclamând că nu a avut parte de un proces echitabil, în dosarul în care a fost condamnat pentru corupţie, a anunţat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇